Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Ambasadorul rus Valeri Kuzmin a denunțat politica Bucureștiului cu privire la apropierea de SUA, dând asigurări românilor că nu trebuie să se teamă de Rusia, că „totul va fi bine”.
Noul ambasador al Chinei la Washington a subliniat importanța deosebită pe care o are Taiwanul în relațiile chino-americane, în cadrul primei întâlniri pe care a avut-o cu un înalt oficial american de la preluarea postului.
Ambasadorul României în Republica Belarus, Viorel Moşanu, a declarat, la Universitatea din Oradea, că, din nefericire, în ţara în care îşi îndeplineşte misiunea diplomatică "lucrurile au deraiat periculos."
Românii au fost „foarte deştepţi” în ultimii patru ani şi jumătate, a declarat, într-un interviu acordat Digi24, Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Laurenţiu Ştefan şi acreditarea acestuia în calitate de ambasador al României în Irlanda, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Israelul l-a convocat duminică pe ambasadorul Poloniei pentru a-şi exprima "dezamăgirea profundă" în legătură cu o lege despre care criticii spun că va îngreuna accesul evreilor la recuperarea proprietăţilor confiscate de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a declarat joi că ţara sa consideră manevrele militare de la graniţă ca fiind "provocatoare" şi apreciază că acestea "pun în pericol" situaţia de securitate de la Marea Neagră. Kuzmin nu face decât să reia poziția Moscovei.