Primul avion de linie de concepţie 100% chineză, C919, a realizat zborul său comercial inaugural, un punct de cotitură pentru sectorul chinez al transportului aerian care vrea de mai multă vreme să rivalizeze cu concurenţii săi occidentali.
Primul avion de linie de concepţie 100% chineză, C919, a realizat zborul său comercial inaugural, un punct de cotitură pentru sectorul chinez al transportului aerian care vrea de mai multă vreme să rivalizeze cu concurenţii săi occidentali.
Incredibil ce face pilotul unui RV-7A în timpul unui show aeronautic în Argentina, în timpul Festivalului Aeroclubului Allen.
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Rzeszow - Jasionka (Polonia) - Dublin (Irlanda) - Otopeni pentru cinci cetăţeni din Ucraina care au nevoie de tratament.
Attila Ványik a relatat că de la începutul misiunii, în plus faţă de misiunile de alertare apărute, aeronavele maghiare de vânătoare au efectuat şi 36 de misiuni de antrenament, respectiv alte sarcini de pregătire.
Pompierii din județul Vâlcea transmit că în acest moment se actionează pentru stingerea incendiului cu ajutorul unei aeronave pusă la dispoziție de MaPN. Aeronava lansează încărcătura de substanțe de stingere asupra incendiului, stingând o parte dintre focare.
Avionul cu fuzelaj îngust C919 din China, conceput pentru a concura duopolul Airbus-Boeing, se apropie de certificare, în condiţiile în care avioanele de testare au finalizat toate sarcinile de zbor.
Ministrul subliniază că aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene sunt în configuraţie M5.2R şi toate vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6.XR.
O aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii a fost implicată, marţi seară, într-un "incident fără urmări grave", din cauza funcţionării defectuoase a trenului de aterizare, la finalul unui zbor de instrucţie.