Adevărata „Academie Nevermore” transpusă în serialul fenomen „Wednesday” este de fapt un castel impresionant din România construit în anul 1911 și poate fi vizitat de oricine.
Adevărata „Academie Nevermore” transpusă în serialul fenomen „Wednesday” este de fapt un castel impresionant din România construit în anul 1911 și poate fi vizitat de oricine.
Guvernul României a găsit 2 milioane de euro pentru finanțarea Academiei Oamenilor de Știință, o instituție populată cu politicieni, preoți dar și jurnaliști. Despre ea, președintele Academiei Române spune că e „o imitație”.
Mai bine de un an și jumătate a trecut de cânt Pop își anunțase intenția a de pleca de la șefia CNATCDU. În final, e vorba doar de o plecare parțială.
Președintele Editurii Academiei Române, unde Dan Voiculescu a publicat o carte, a deținut funcții importante în cadrul Partidului Comunist Român, fiind și membru al Marii Adunării Naționale.
Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc se laudă, într-un document oficial, că este doctorand la Academia Română. De fapt, Cuc a fost exclus pentru absențe de la doctorat.
Federația Română de Fotbal a lansat platforma de e-learning Academia pentru dezvoltarea educației sportive în România
Academia Națională de Informații „Mihail Viteazul” a SRI cere în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, dar și în cazul unor doctori făcuți „la apelul bocancilor” de către fostul conducător de doctorate Gabriel Oprea.
O stranie corelare se petrece în cel mai reprezentativ for cultural al României: în timp ce șefii lansează teorii ale conspirației în care tehnologia 5G cauzează boli grave, angajații Bibliotecii Academiei Române iau sporuri ciudate.