Greva profesorilor continuă și luni, dar Ministerul Educației a anunțat că înscrierile vor începe. Între 60 și 70% dintre profesori se află în grevă.
Greva profesorilor continuă și luni, dar Ministerul Educației a anunțat că înscrierile vor începe. Între 60 și 70% dintre profesori se află în grevă.
Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar, este probabil cel mai bogat sindicalist din domeniul Educației.
Ministerul Educației a transmis noul calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Până pe 18 mai au fost depuse și validate cererile părinților. Urmează un nou pas.
Au fost afișate rezultatele la ediția specială a Bacalaureatului. Potrivit Ministerului Educației, aproape 20% dintre candidați nu au promovat examenul. Unul dintre candidați a obținut nota 10.
Sindicatele din Educație s-au hotărât asupra creșterii veniturilor pentru a opri greva și îi invită pe guvernanți „să-și facă toate calculele”.
După patru zile de proteste, unii profesori au decis să iasă din grevă. Deja directorii mai multor instituții de învățământ au anunțat că, începând de mâine, se vor pune absențe elevilor care nu vin la școală.
Greva din învățământ a ajuns a în a patra zi iar Guvernul nu a găsit nicio soluție clară pentru a rezolva această criză care tinde să amenințe examenele naționale pentru elevii din anii terminali. Premierul Ciucă și viitorul premier Ciolacu nu au discutat până acum cu profesorii.
După discuţiile cu sindicatele din Educaţie, Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că salariile vor fi crescute la nivelul grilei din anul 2022. O ordonanţă de urgenţă în acest sens ar putea fi adoptată vineri, 26 mai, de Guvern.