Evaluarea școlilor doctorale din România, terminată la 10 ani de la promulgarea Legii educaţiei

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.12.2021 - 16:39
Evaluarea școlilor doctorale din România, terminată la 10 ani de la promulgarea Legii educaţiei. / Foto: merg.in
Evaluarea școlilor doctorale din România, terminată la 10 ani de la promulgarea Legii educaţiei. / Foto: merg.in

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale (LEN 1/2011), a emis toate ordinele de ministru privind funcţionarea şcolilor doctorale în urma finalizării evaluării, cu componentă internaţională, de către ARACIS.

SHARE

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, au fost evaluate, cu componentă internaţională, 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) - Academia Română, 47 de universităţi de stat şi două universităţi particulare.

Patru universităţi au renunţat la a mai solicita organizarea/acreditarea studiilor universitare de doctorat, iar o universitate a decis evaluarea de către o agenţie din străinătate.

Citește și: FOTO Anamaria Prodan a primit o brățară Cartier, de peste 80.000 $, de la un admirator secret

În cele 50 de instituţii au fost evaluate 189 de şcoli doctorale care gestionează 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD). Dintre acestea, în urma evaluării, s-a decis acreditarea condiţionată (cu reevaluare la un an) pentru un număr de 35 de domenii de studii universitare de doctorat care funcţionează în 16 IOSUD-uri.

Evaluarea pentru 363 de domenii de studii universitare de doctorat s-a finalizat cu menţinerea acreditării - dintre acestea, 73 de domenii din 35 de IOSUD-uri au fost reacreditate conform metodologiei, cu condiţia ca în termen de maximum 3 ani să îndeplinească toţi indicatorii de calitate.

Citește și: A 44-a ediție a Raliului Dakar: 5 români pregătiți de start, Mani Gyenes și Cheloo scriu istorie

Din comisiile de evaluare au făcut parte peste 1.400 de membri: cadre didactice coordonatoare de doctorat, studenţi doctoranzi, experţi naţionali şi experţi internaţionali (cca. 300 de membri străini).

Metodologia de evaluare aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3.651/12 aprilie 2021, la propunerea agenţiei, a fost rezultatul unui amplu proces de dezbateri şi consultări cu toate categoriile de părţi interesate.

În urma acestui proces de evaluare, România se află printre cele 15 state, dintre cele 49 membre ale Ariei Europene a Învăţământului Superior, în care s-au realizat activităţi de evaluare externă a calităţii studiilor universitare de doctorat, incluzând indicatori de etică şi integritate academică. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te