Elev lovit de jandarm în timpul bacalaureatului

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 12.06.2019 - 14:41

Un jandarm a lovit, luni, un elev într-un liceu din judeţul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat, agentul depunându-şi demisia miercuri dimineaţă. Jandarmeria Română a anunţat că a dispus un control în acest caz.

SHARE

"Astăzi dimineaţă (miercuri -n.r.) ne-au fost arătate nişte imagini în care un subofiţer loveşte un elev. Luni, la liceul "Tiu Dumitrescu" din oraşul Mihăileşti a avut loc evenimentul. Jandarmeria asigura măsurile de ordine şi linişte publică la bacalaureat şi a spus că le-a atras atenţia unor elevi că fac zgomot, iar un elev i-a adresat injurii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt Jandarmeria Giurgiu.

Părinţii elevului au depus plângere, care a fost declinată la Parchetul Militar, iar subofiţerul, care lucrează în Jandarmerie din 2005 şi are în jur de 40 de ani, şi-a prezentat demisia miercuri dimineaţă, potrivit sursei citate.

Jandarmeria Română a anunţat că a dispus un control în acest caz.

 
"Conducerea unităţii din care face parte jandarmul a vizionat imaginile care surprind incidentul şi a demarat activităţile necesare pentru punerea la dispoziţia Parchetului Militar a tuturor informaţiilor, în vederea soluţionării cât mai urgente a cauzei. Jandarmeria Română dezaprobă cu fermitate astfel de comportamente individuale care aduc atingere onoarei şi demnităţii militare şi lezează integritatea fizică a persoanei, şi se delimitează de atitudinea jandarmului implicat în incident. Pentru evitarea pe viitor a unor situaţii de acest gen, conducerea Jandarmeriei Române a dispus constituirea unei comisii de verificare şi control, care va analiza cauzele ce au condus la producerea acestui eveniment", se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române.
 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te