Cele mai puține note de 10 la Evaluarea Națională din ultimii 9 ani. De 7 ori mai puține ca în 2020

DE Petre Bădică | Actualizat: 29.06.2021 - 13:44
Cele mai puține note de 10 la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani. De 7 ori mai puține ca în 2020 / Inquam Photo
Cele mai puține note de 10 la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani. De 7 ori mai puține ca în 2020 / Inquam Photo

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 22 - 25 iunie 2021. 

SHARE

Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate la ora 10:00, pe site-ul dedicat - evaluare.edu.ro.

Citește și: Zi liberă pentru cei care se vaccinează contra Covid-19. Proiectul a fost aprobat de Parlament

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). 

Dintre cei 123.122 de candidați prezenți, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80%, în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%). 

120 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Anul trecut, cu un examen special de pandemie, au fost 852 de note de 10.

429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) în 2019.

319 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) în 2018.

Aproape 500 de copii au luat 10 în 2017.

241 de medii de 10 au fost în 2016.

255 de note de 10 în 2015.

În 2014 au fost 220 de note de 10.

În 2013 au fost 800 note de 10.

Cifrele de la Evaluarea națională 2021

La proba de Limba și literatura română, 103.684 de candidați (83,9%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 83.058 de candidați (67,4%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de limbă şi literatură maternă, 7.619 candidaţi (95,9%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidaţi au obţinut nota 10.

5 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1.

În acest context, precizăm că rezultatele au fost publicate  prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Citește și: Umilință în armată: Mi-au dat funcția de ospătar, dar cu handicap la picioare cum să fac?

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și miercuri, 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 - 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 - 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.

Vă transmitem, atașat (link), un dosar de presă cu sinteza rezultatelor din această sesiune a Evaluării Naționale 2021 (înainte de contestații). 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te