Repartizate pe sectoare economice, datele indică faptul că domeniul industriei oferă cele mai multe locuri de muncă (543.457), fiind urmat de servicii (335.258), comerț (265.706), turism (29.683), cercetare-dezvoltare și high-tech (85.141), agricultură, silvicultură, pescuit (34.377), construcții (48.758).
La realizarea clasamentului Topul Național al Firmelor 2024 au fost analizate 866.601 de bilanţuri financiar-contabile ale companiilor active în România. Dintre acestea, 334.870 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 10 poziții în clasamentul național, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerț în toate judeţele ţării.
Clasamentul Topul Național al Firmelor se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane și eficienţa utilizării capitalului angajat.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) realizează, începând din 1994, Topul Național al Firmelor (TNF), fiind singura instituție abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări. Cea de-a XXXI-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2024 va avea loc în data de 7 noiembrie, la Romexpo, pavilion B3-B2, cu începere de la ora 17:30. Mai multe detalii: https://tnf.ro/gala-2024/