„După ce am petrecut aproape o oră încercând să trec prin Balş săptămâna trecută, am decis să verificăm progresul pe noua autostradă Craiova - Pitești, în special progresul pe șoseaua de centură Balş. Drumul tehnologic a început pe data de 22, cu o declarație că drumul de centură va fi gata până la sfârșitul anului! După cum se poate observa din fotografiile pe care le-am făcut ieri, nu s-au făcut progrese importante de la începerea lucrărilor”, a constatat Ian Pearson, director Ford România.
Acesta a menționat că nu este doar vital pentru oamenii și afacerile din Craiova ca acest drum să fie finalizat la timp, „dar pentru toți românii care au nevoie să folosească acest drum vital sudic! Voi continua să monitorizez progresul și sper că vor fi realizate angajamentele care au fost făcute.”
La numai 24 de ore după declarațiile directorului Ford, minsitrul transporturilor s-a sesizat din oficiu și a reînceput seria de promisiuni.
„Contractele pentru aceste tronsoane au fost semnate în luna decembrie 2018.
În urma discuțiilor dintre CNAIR și constructori, s-a stabilit urgentarea proiectului prin scurtarea perioadelor de proiectare și de execuție, cât mai mult posibil.
Astfel, pentru Tronsonul 2, care va fi construit în proximitatea localităților Balș și Slatina, Proiectul Tehnic a fost aprobat încă din luna februarie 2019, deci cu 10 luni mai devreme decât termenul contractual.
În acest moment se așteaptă finalizarea tuturor documentelor necesare aprobării Hotărârii de Guvern de expropriere, pentru ca amplasamentul șantierului să poată fi predat constructorului.
În plus, Constructorul a primit autorizații de construcție pe acele sectoare pe care terenurile sunt în proprietatea statului, încă din data de 21 mai 2019, respectiv 28 iunie 2019.
Din momentul în care va începe construcția si pe alte sectoare, CNAIR va continua să ajute constructorul ( Spedition UMB) să accelereze perioada de execuție.
În ceea ce privește Tronsonul 1, perioada de proiectare a fost devansată, iar Proiectul Tehnic a fost aprobat în luna mai 2019. Si aici perioada de proiectare a fost redusă cu 6 luni, ceea ce a permis începerea mai devreme a unor lucrări pregătitoare.
De asemenea, constructorul a primit încă din data de 22 mai 2019 autorizație de construcție pe anumite sectoare pe care lucrează și în acest moment. Și aici, terenurile pe care se lucrează sunt în proprietate publică”, se arată în comunicat.
Documentul ma susține că „perioada de proiectare era de 12 luni, iar cea de execuție de 24 de luni, pentru fiecare tronson”.
De unde reiese că, în cel mai optimist scenariu, Drumul Expres Craiova – Pitești se va realiza în 2022, deci peste termenul promis de către Dăncilă tocmai directorului Ford România.
Mai mult, autostrada Piteşti-Craiova a fost promisă de guvernarea USL pentru anul 2016.