”În ceea ce priveşte economia, am veşti bune. Investiţiile publice în România au fost cele mai mari investiţii din ultimii 10 ani, pe primele nouă luni am depăşit investiţiile totale de pe anul 2016-2017 şi dintre ţările europene suntem singura ţară în care investiţiile publice au avut o influenţă pozitivă în cadrul Produsului Intern Brut, adică singura ţară care a crescut investiţiile cu adevărat în perioadă de criză economică generată de pandemie”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Slobozia, potrivit news.ro.
El a precizat că există o ”creştere constantă” a producţiei industriale în ultimele patru luni, iar şi în privinţa încasărilor la buget în ultimele trei luni, faţă de perioada similară a anului 2019.
Ludovic Orban e explicat, de asemenea, că salariul mediu net calculat pentru luna august a acestui an este cu 7,5% mai mare faţă de luna august a anului 2019, iar şomajul a scăzut.
”La data de 1 octombrie, sunt cu 20.000 mai mulţi angajaţi cu contract de muncă de cât la data de 1 ianuarie 2020, înainte de debutul pandemiei”, a afirmat Orban.
Premierul a precizat că, exceptând domeniul HoReCa, companiile din celelalte domenii înregistrează ”trenduri de creştere evidente”, iar Guvernul pregăteşte măsuri care să accelereze creşterea economică în industrie, agricultură, prin despăgubiri pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă.
”Pregătim o schemă de tipul IMM Invest pentru companiile din agricultură. Ne-am propus să finalizăm până la data de 1 decembrie, dacă nu şi mai repede, toate plăţile la hectar care sunt acordate din fondurile Uniunii Europene. Tot pe zona agricolă avem un program cum nu a mai existat în România de refacere a infrastructurii de irigaţii, de combatere a deşertificării cu o valoare prevăzută de 6,5 miliarde de euro”, a mai declarat primul ministru.