Între 20% și 30% din locurile de muncă de la UBS/Credit Suisse ar putea fi eliminate

DE Alexandru Pop | 02.04.2023 - 11:45
UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari) - Foto: Profimedia Images

Instituţia financiară creată prin preluarea băncii elveţiene Credit Suisse de către rivala UBS ar putea elimina între 20% şi 30% din locurile de muncă totale, adică între 25.000 şi 36.000 de posturi în întreaga lume, susţine săptămânalul SonntagsZeitung, citând un senior manager.

SHARE

Este vorba de un număr mult mai mare decât avea în vedere Credit Suisse în planul său de restructurare dezvăluit înainte ca autorităţile elveţiene să preseze UBS să preia Credit Suisse în regim de urgenţă, pentru a evita ca aceasta din urmă să dea faliment, transmit AFP, Reuters și Agerpres.

În planul său de restructurare, Credit Suisse prognoza că va elimina 9.000 de posturi până în 2025.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Însă această tranzacţie, care a fost concepută de asemenea pentru a ajuta la asigurarea stabilităţii financiare globale, a dat naştere şi la îngrijorări cu privire la mărimea noii bănci care ar urma să aibă active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.

Înainte de preluare UBS avea puţin peste 72.000 de angajaţi faţă de peste 50.000 de angajaţi la Credit Suisse.

Potrivit săptămânalului SonntagsZeitung, banca rezultată în urma fuziunii ar putea elimina aproximativ 11.000 de locuri de muncă numai în Elveţia.

Publicaţia nu precizează care este perioade în care ar urma să se efectueze aceste restructurări şi nici activităţile care vor fi cele mai afectate în rândul celor două entităţi.

Cu toate acestea, sâmbătă viitorul director general de la UBS, Sergio Ermotti a ţinut să răspundă îngrijorărilor referitoare la mărimea instituţiei create după preluarea Credit Suisse de către UBS.

"Chiar şi prin punerea laolaltă a UBS şi Credit Suisse nu vom fi în fruntea clasamentului băncilor internaţionale în funcţie de mărime. Problema unei mărimi excesive nu există", a spus Sergio Ermotti într-un interviu pentru cotidianul financiar italian Il Sole 24 Ore.

Citește și: O lume cu finanțare rapidă trebuie să fie pregătită pentru o criză bancară cu mișcare lentă

Potrivit lui Sergio Ermotti, pe piaţa internă, nou grup bancar va avea o cotă de piaţă comparabilă cu cea a băncilor cantonale sau a Raiffeisen Group, adăugând că singurul segment din Elveţia unde UBS/Credit Suisse va avea o poziţie proeminentă este cea a împrumuturilor către multinaţionale, însă şi pe acest segment se va confrunta cu competiţia internaţională.

Ermotti şi-a exprimat de asemenea încrederea că modelul de businesss al noii entităţi ar trebui să fie similar cu cel actual al UBS, citând rolul central al activităţilor de administrare a averilor şi limitarea riscurilor asociate cu activităţile de investment banking.

Citește și: Săptămână bună pentru Bursa de la București. Capitalizarea BVB a crescut cu 6,2 miliarde lei

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii.

Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te