„Canalul Sulina este cel mai important traseu pentru noi dacă discutăm despre exportarea produselor noastre agricole din porturi pe care le avem la Dunăre. Noi depindem în mod esențial de acest canal.
Problema este că în acordul bilateral cu România am specificat că vom trece cel puțin 8 vase pe zi prin canalul Sulina către Marea Neagră. Din nefericire am atins acest nivel de trafic doar o dată până acum. De regulă, aproape în fiecare zi, avem mai puțin de 4 transporturi care trec. Cam două, trei pe zi, iar aceasta este o mare problemă pentru noi.
Înțelegem partea română. Am înțeles că este o problemă cu angajarea unor noi lucrători care să ajute la accelerarea transporturilor. Sper că se va rezolva această problemă. Ea este una importantă pentru noi. În mod special până la deschiderea porturilor noastre de la Marea Neagră, aceasta a fost cea mai importantă rută de export, și singura noastră opțiune în această regiune. Sper că România ne va ajuta, dar în același timp și pentru România este avantajos, pentru că, să fim onești, tranzitul crescut aduce venituri mai mari și țării dumneavoastră”, a spus ministrul într-o conferință de presă la Kiev.
Ministrul Infrastructurii din Ucraina, Olexandr Kubrakov (alături de Remis Cernea - foto jos) a făcut câteva declarații, în exclusivitate pentru Newsweek România.
Newsweek: Aveți un dialog continuu cu autoritățile române pentru a rezolva aceste probleme?
Olexandr Kubrakov: Da, discutăm aproape în fiecare săptămână, în anumite perioade chiar zilnic suntem în legătură cu partea română. Încercăm să ajutăm și chiar am propus să oferim temporar personal calificat pentru accelerarea transporturilor pe canalul Sulina în perioada în care România încearcă să angajeze personal românesc. Am oferit diferite opțiuni, dar sper că România va reuși să facă acele angajări.
Newsweek: Am văzut acele studii care arată că distrugerile asupra infrastructurii din Ucraina însumează peste 100 de miliarde de dolari.
Olexandr Kubrakov: Sunt pierderi directe confirmate de către Universitatea de Economie din Kiev. Nu este vorba doar de infrastructura de transport, aceste cifre includ și clădiri rezidențiale, orașe, totul.
Newsweek: Când credeți că Ucraina va începe să reconstruiască?
Citește și: HARTA Ruta exporturilor de cereale din Ucraina ocolește România. Turcia ia tot caimacul
Olexandr Kubrakov Trebuie să împărțim lucrurile în două categorii. Pe de o parte sunt nevoi urgente pe care trebuie să începem să le reconstruim acum, incluzându-le aici pe acelea care sunt cruciale pentru economia noastră și pentru funcționarea țării noastre. Dar cea mai mare parte a acestor distrugeri produse de ruși va fi reconstruită după război.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a oferit o serie de informații și date detaliate despre traficul de mărfuri pe relația Ucraina. România a devenit o rută importantă de evacuare a cerealelor, după ce mai multe orașe-port ucrainene au fost cucerite de ruși.
Cele mai importante date oferite, în exclusivitate, pentru Newsweek România:
- Traficul total de mărfuri pe relația Ucraina, derulat prin Portul Constanța, a fost de 1,5 milioane tone de la startul războiului.
- Sunt avizate să sosească în Portul Constanța alte 150.000 tone de cereale, cele mai multe pe barje de la Reni și Izmail.
- În intervalul 01.05 – 30.06.2022, media zilnică de descărcare cereale este de 22.710 tone/zi.
- Anul trecut, traficul de mărfuri prin porturile maritime românești a fost de 67,5 milioane tone.
Citește și: EXCLUSIV 1.000.000 tone cereale din Ucraina, prin Portul Constanța de la începutul războiului
Remus Cernea este corespondentul Newsweek România în Ucraina.