Deficitul comercial, acea diferență negativă între cât vinde și cât cumpără România din alte state, a urcat cu 22,1% de la 18,38 miliarde de euro în 2020, an atipic însă pentru economia românescă, din cauza distorsiunilor provocate de pandemia de coronavirus.
Exporturile României au crescut cu 20,1% în 2021 față de anul anterior, urcând la 74,7 miliarde de euro, Exporturile au depășit nivelul anului anterior pandemiei, când urcaseră până la 69 de miliarde de euro.
Motor gripat
Punctul sensibil al balanței comerciale a României este industria auto, care controlează aproape jumătate (44,9%) din exporturile țării. Exporturile de mașini și echipamente auto au fost cu aproape 45% mai mari decât în anul 2020, însă creșterea nu s-a reflectat și în balanța comercială a industriei.
În 2021 industria auto a afișat un deficit de 1,13 miliarde de euro, efect al scumpirii componentelor utilizate în procesul de fabricație, energiei și al costurilor de transport. În plus blocajele lanțurilor de aprovizionare au pus presiune asupra costurilor componentelor importate. Nu în ultimul rând preferința pieței locale pentru mașini importate și pentru autovehicule secon-hand a provocat deficitul comercial al industriei. Anul trecut 395.759 de autoturisme second-hand au intrat în țară.
Mai mult, 65% din mașinile noi cumpărate (78.325 de autovehicule) au provenit din import. În ciuda ponderii mari și în importuri (37,1%) până anul trecut industria auto compensa, e drept modest, factura externă a comerțului românesc. În condițiile dificile ale anului 2020 industria auto a afișat un excedent de 313 milioane de euro, în ușoară scădere față de anul 2019, când vânzările externe au depășit importurile industriei cu 0,56 miliarde de euro.
Petrochimia face jumătate din deficit
Dar dezechilibrul comercial cel mai mare este dat de produsele petrochimiei, care afișează exporturi în valoare de 3,8 miliarde de euro și importuri de 14,7 miliarde de euro. Deficitul industriei, de 10,9 miliarde de euro, cântărește aproape cât jumătate din dezechilibrul comercial extern. Este, din nou, o imagine a eșecului industriei petrochimice românești de a rezista în piață.
Carburanții, locul 2 la deficit extern
Importurile de combustibili au dezechilibrat și ele balanța comercială externă. România a important în 2021 cu 75% mai mulți combustibili decât în anul anterior, distorsionat de efectele pandemiei de coronavirus. Factura externă a combustibililor este negativă, cu un deficit de 4,6 miliarde de euro, rezultat al unor importuri care au depășit 7 miliarde de euro și al unor exporturi de 2,7 miliarde de euro. România avea însă un deficit semnificativ al comerțului extern cu combustibili, de 3,78 de miliarde de euro și în 2019, an neafectat de paralizarea temporară a transporturilor.