Cum poate fi repornită economia, după ce PSD a golit trezoreria

DE Mircea Marian | Actualizat: 28.05.2020 - 10:33
Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea
Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

În fața crizei economice ce vine odată cu pandemia de coronavirus, cabinetul liberal de la Palatul Victoria a preluat și adaptat la specificul local o serie de măsuri luate și de alte state din Uniunea Europeană.

SHARE

Însă premierul a refuzat să taie, deocamdată, din cheltuielile statului: „Intenția noastră nu e să aplicăm politici de austeritate. Menținerea unei cereri la un nivel cât mai ridicat e o garanție a recuperării economice cât mai repede.

Cât omul are venituri, își păstrează dorința de a cumpăra, cât ușor-ușor revine la un consum normal, ăsta e un semnal pozitiv pentru economie și va permite reluarea foarte multor activități de producție, de servicii aferente satisfacerii nevoilor oamenilor“, a explicat șeful Guvernului.

În consecință, cabinetul PNL a renunțat și la promisa măsură de a-i trece în șomaj tehnic pe unii bugetari, și la reducerea indemnizaților demnitarilor (care fusese anunțată doar neoficial).

Cât despre proiectul tăierii pensiilor speciale, o lege în acest sens, votată înainte de începerea epidemiei de coronavirus, a căzut la Curtea Constituțională. Chestiunea supraimpozitării acestor pensii n-a mai fost pusă în discuție de Guvern.

Deocamdată, oficialii guvernamentali sunt optimiști și spun că economia României va avea parte de o evoluție în formă de V, adică va începe să-și revină după ce restricțiile vor fi ridicate.

Modelul statelor occidentale

În esență, la nivelul majorității guvernelor democratice, inclusiv a celui român, au fost luate trei tipuri de măsuri pentru stimularea economiei afectate de pandemie:

➜ Un impuls fiscal imediat. De exemplu, guvernele din mai multe țări au plătit o parte din salariile angajaților, au crescut masiv cheltuielile medicale sau au subvenționat IMM-urile. Aceste plăți au deteriorat deficitul bugetar.

Amânarea unor plăți la bugetele locale sau centrale. Aceste măsuri au dus la o scădere de moment a încasărilor, dar, teoretic, taxele și impozitele vor fi plătite mai târziu.

Garanții bancare și lichidități pentru relansarea activității. În mai multe țări, companiile au putut accesa credite extrem de avantajoase pentru a-și relansa/ dezvolta/ adapta producția.

Toate aceste măsuri au diferit de la țară la țară, atât prin amploarea lor, cât și prin modul în care au fost concepute. Unele țări au recurs la controversata măsură a „banilor din elicopter“, după expresia economistului libertarian Milton Friedman, adică pur și simplu au acordat o sumă de bani cetățenilor sau rezidenților statului respectiv.

În Statele Unite, de exemplu, se plătiseră, până la începutul lunii mai, circa 90 de milioane de cecuri, în valoare de aproape 160 de miliarde de dolari.

Familiile eligibile pentru acest tip de ajutor au primit o plată, una singură, în valoare de 1.200 de dolari/ contribuabil. La ora redactării acestui articol, congresmanii democrați doreau să suplimenteze acest ajutor cu plăți de 2.000 USD/ lună, acordate timp de șase luni.

Dăncilă a lăsat un deficit record

PNL a arătat că spațiul său de manevră este puternic limitat de deficitul uriaș moștenit de la guvernarea PSD:

Anul fiscal 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 48,3 miliarde lei, reprezentând 4,6% din Produsul Intern Brut (PIB);

Cabinetul Dăncilă a pasat o serie de plăți către noul Guvern, care a găsit întârzieri la rambursarea TVA, la plata concediilor medicale către firme sau întârzieri în plata facturilor pentru lucrările de investiții efectuate de operatorii privați în cadrul diferitelor programe naționale. În 2019, datoriile Guvernului către mediul privat se ridicau la peste 10 miliarde lei.

În plus, premierul Orban s-a plâns în repetate rânduri că rezervele de echipamente medicale, de care ar fi avut nevoie la începerea epidemiei, erau goale.

Cum vrea Orban să oprească prăbușirea

Iată lista celor mai importante măsuri luate de Guvernul Orban până la ora redactării acestui articol:

Sprijin pentru susținerea IMM-urilor (prin Programul IMM Invest), astfel încât acestea să aibă acces cât mai rapid la finanțare, prin garantarea liniilor de credit și a creditelor pentru investiții, cu dobândă subvenționată de Guvern;

Amânarea ratelor bancare cu 9 luni, pentru persoane fizice și juridice;

Amânarea termenului de plată pentru impozitele pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport, de la 31 martie la 30 iunie 2020;

Prorogarea termenului de depunere a situațiilor financiare până la 31 iulie 2020;

Suspendarea popririlor și a executărilor silite făcute de ANAF pentru creanțele bugetare pe perioada stării de urgență cu excepția celor din cauze penale;

Extinderea Sistemului Național Electronic de Plată, operabil de pe ghiseul.ro, pentru toți contribuabilii;

Rambursarea imediată a TVA, urmată de un control ulterior stării de urgență;

Decontarea facturilor pentru lucrări de construcții ale autorităților locale în valoare de 1,5 miliarde de lei;

Acordarea de bonificații fiscale cuprinse între 5% și 10% pentru firmele românești, inclusiv pentru microîntreprinderi care plătesc anticipat impozitul pe profit;

➜ Solicitarea oficială adresată de Guvern Comisiei Europene pentru scutiri de taxe vamale și de TVA acordate companiilor care importă produse destinate prevenirii și combaterii Covid-19;

➜ Eliberarea, la cererea operatorilor economici, a certificatelor de situație de urgență în baza documentelor justificative, prin sistem on-line;

➜ Plafonarea temporară a prețurilor pentru utilități (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți etc.), în limita prețului mediu din ultimele 3 luni înaintea declarării stării de urgență;

➜ Reglementarea emiterii și prelungirii valabilității tichetelor de vacanță, ca modalitate de stimulare a turismului românesc, în perioada de după încetarea stării de urgență;

➜ Susținerea agriculturii românești prin acordarea a 150 de milioane de lei, din care 75 de milioane de lei bani europeni, pentru apicultori pentru 2020-2022, alocarea sumei de un milion de lei pentru angajarea tinerilor în agricultură și a unui milion de lei pentru reducerea accizei la motorină în acvacultură;

➜ Guvernul a aprobat și o amnistie fiscală propusă de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020.

Liderii PSD, susținuți de cei din Pro România, ALDE și UDMR, au încercat să ofere propriul pachet de sprijin, dar CCR a respins proiectele lor. Astfel, Curtea Constituțională a respins inițiativa legislativă care prevedea amânarea cu nouă luni a tuturor ratelor la bănci, fără niciun criteriu, de prevederile sale putând beneficia inclusiv restanțierii la plata creditelor.

Curtea a respins și legea privind scutirea vreme de trei luni de la plata utilităților și a contribuțiilor sociale a celor ale căror venituri au scăzut cu minimum 15% din cauza crizei provocate de coronavirus. CCR fusese sesizată de parlamentarii PNL.

Măsuri pentru reducerea șomajului

Imediat ce a început perioada de izolare impusă prin ordonanțe militare și foarte multe activități economice au încetat, Guvernul a preluat plata șomajului tehnic, plată care reprezintă 75% din salariul mediu brut. Circa 1,2 milioane de persoane au intrat în această formă de șomaj.

La ora redactării acestui articol, premierul Orban anunțase că vrea să schimbe sistemul cu unul de susținere activă a locurilor de muncă.

Guvernul ar urma să contribuie la salariul angajaţilor care sunt reangajaţi de companii cu un procent între 35% şi 41,5%. Subvenția se va acorda şi firmelor care angajează persoane care nu aveau un loc de muncă, fără să fie în şomaj tehnic.

Alte măsuri de protecție socială au fost:

➜ Acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ;

Prelungirea acordării indemnizației de șomaj pentru cei cărora le încetează acest drept pe perioada stării de urgență, iar, în cazul pensionarilor, suspendarea sau neînceperea executării silite asupra drepturilor lunare plătite și prin casele sectoriale de pensii;

➜ Acordarea de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru carantină și persoanelor care nu îndeplineau stagiul de asigurare.

Economiile puternice, devastate ca după război

Toate marile economii au anunțat deja o recesiune dură. Banca Angliei, de exemplu, susține că Marea Britanie va avea cea mai dură scădere economică din ultimii 300 de ani.

„Chiar dacă se preconizează că cea mai mare parte a impactului va fi temporară, pandemia va lăsa probabil unele cicatrici persistente“, a apreciat Comisia Europeană în prognoza sa de primăvară.

„Contracția PIB-ului UE din acest an va fi de 7,5%, mult mai profundă decât în timpul crizei financiare din 2009“, mai susține Comisia Europeană.

În fața crizei, fiecare stat european a adoptat propriul pachet de măsuri, în funcție de specificul național, dar și de resursele de care dispune.

Germania: Statul capitalizează companiile

Între 9 și 27 martie, Germania, atât la nivel central, cât și la nivel local, a luat următoarele decizii, printre care:

100 de miliarde de euro pentru a recapitaliza și a cumpăra participații la companii afectate de criza creată de coronavirus, prin intermediul Fondului de Stabilizare Economică;

50 de miliarde de euro în subvenții directe (granturi) pentru persoanele fizice autorizate (one person business) și microîntreprinderile aflate în dificultate;

10 miliarde de euro pentru menținerea slujbelor, prin extinderea schemei de compensații pentru programul redus de lucru („Kurzarbeitergeld“).

Italia:Credite garantate de stat

Guvernul de la Roma a inițiat, între 24 martie și 8 aprilie, mai multe măsuri care includ:

Pachet de 10 miliarde de euro pentru susținerea locurilor de muncă, inclusiv înghețarea tuturor concedierilor, timp de două luni, sau un bonus de 600 de euro pentru părinții care lucrează;

Amânarea plății TVA pe aprilie și mai pentru companiile a căror activitate s-a prăbușit datorită pandemiei;

Garanții de 200 de miliarde de euro pentru băncile care acordă împrumuturi companiilor (prin SACE Simest - agenția italiană de credit la export). Creditele vor fi garantate între 70 și 90% din valoare (în funcție de mărimea companiei);

200 miliarde euro în garanții pentru susținerea exportului, din care 10% din garanții sunt preluate de SACE, agenția de import-export, iar 90% din garanții sunt oferite de stat.

SUA: Bani din elicopter

La ora redactării acestui articol, Congresul SUA continua să discute noi măsuri de susținere a economiei. Până la 26 aprilie, cele mai importante decizii vizau:

➜ Un pachet estimat la 600 de miliarde de dolari pentru plăți directe de 1.200 de dolari/ adult pentru cei cu venituri sub 99.000 USD/ an (198.000 USD/ an pentru cupluri căsătorite), plus un supliment de 500 de dolari pentru fiecare copil;

AJUTOR Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un program uriaș de susținere a economiei americane

➜ 100 de miliarde de dolari pentru asistență medicală: 75 de miliarde USD pentru spitale și 25 de miliarde USD pentru teste;

➜ Circa 492 miliarde de dolari impactul amânării plății impozitului pe salarii, plătit de angajatori. Aceste plăți vor fi amânate până la 1 ianuarie 2021;

Împrumuturi guvernamentale de 500 de miliarde de dolari pentru companiile aflate în dificultate; guvernul american poate să preia acțiuni la companiile aeriene care au primit ajutor.

Polonia suspendă chiriile din mall-uri

Comisia Europeană a aprobat, la 10 aprilie 2020, un pachet de ajutoare de stat, solicitat de  guvernul de la Varșovia, de 115 milioane de euro către companiile aflate în dificultate. În principal, e vorba de granturi până în 800.000 de euro acordate companiilor care înregistrează pierderi. Alte măsuri luate de guvernul de la Varșovia:

➜ Chiriașii din mall-uri, a căror activitate a fost închisă forțat, nu-și vor plăti chiriile pe perioada în care și-au încetat activitatea;

➜ Împrumuturi cu zero dobândă către microîntreprinderi și întreprinderi mijlocii sau împrumuturi cu dobândă redusă către companiile mari;

➜ Contribuțiile pentru asigurări sociale, reduse cu 50% timp de trei luni.

____________________

Citește și

Când ar putea fi gata primul vaccin împotriva coronavirusului, SARS-COV 2

Antiinflamatoarele în contextul COVID-19. Ce este demonstrat și ce nu

Cât de corecte sunt datele despre mortalitatea SARS-COV-2

Liberalii, sub asediul PSD, CCR și al Avocatului Poporului. Cine decide data alegerilor

Oficiul pentru Achiziții Centralizate, creat de Dăncilă, a luat doar hârtie înainte de pandemie

VIDEO Infodemia tâmpește România. Minciunile despre COVID-19

Operațiunea vacanța de vară. Unde putem merge și cum

Școala online va bântui și la toamnă

PSD nu a putut deschide Biblioteca Virtuală, care ar fi ajutat elevii, în pandemie

Efecte psihologice ale pandemiei de coronavirus. Explicațiile experților

„Zona roșie“ din asistența socială. Cine a fost abandonat în starea de urgență

Starea de urgență versus starea de alertă. Legi care încing spiritele

Pandemiile, specialitate chinezească

Antecedentele mortale ale Chinei în materie de sănătate mondială

_______________________

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te