După finalizarea extinderii centrului de inginerie anul trecut, urmează extinderea laboratoarelor de testare și construirea unei parcări supraterane de 10.000 de metri pătrați. Lucrările la noua construcție au început deja și vor fi finalizate în primăvara anului viitor.
Noua clădire va avea două niveluri de testare (parter și etajul I) și patru niveluri de parcare supraterană. Pe fiecare nivel vor fi alocate cinci locuri pentru mașinile electrice, prevăzute cu stații de încărcare. Terasa de la ultimul etaj este complet echipată cu panouri fotovoltaice care asigură alimentarea acestor stații, precum și iluminatul nivelurilor. Totodată, construcția va dispune și de un sistem de panouri solare care va asigura necesarul de apă caldă pentru întreaga clădire. Accesul la fiecare nivel se va face prin intermediul unui lift special conceput. În plus, în noua construcție va fi folosit un sistem inteligent de control la distanță al echipamentelor tehnice și a infrastructurii acesteia și un sistem de management al parcării privind accesul și disponibilitate locurilor.
Parterul și primul etaj sunt dedicate laboratoarelor de testare (1.800 m2) pentru departamentul Vehicle Dymanics, care reprezintă fundamentul centrului de testare pentru sisteme de frânare din Continental Iași. Ca orice produs mecatronic, sistemul de frânare conține componente mecanice, eletronice și software, care vor fi testate de aproximativ 150 de ingineri ce își vor desfășura activitatea de cercetare și dezvoltare în cadrul noului centru de testare.
Aici, inginerii lucrează cu echipamente de ultimă generație, cu ajutorul cărora simulează condițiile reale de lucru ale produselor dezvoltate de companie. Standurile de testare create în echipele locale de dezvoltare, camerele climatice sau de șoc termic, simulatoarele de mediu, HIL-urile (Harware In the Loop), SIL-urile (Software In the Loop) echipează laboratoarele și contribuie la validarea de noi concepte în vederea electrificării și a conducerii autonome.
Citește și: Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
„Mă bucur să aniversăm 15 ani de la deschiderea sediului Continental din Iași și, totodată, că numărul angajaților, al proiectelor, al spațiilor atestă evoluția constantă a locației. Continental este prezentă în capitala Moldovei, unde, asemeni celorlalte sedii din țară, continuăm să investim în tehnologie, în sisteme noi inteligente care contribuie la un viitor sustenabil al activității pe care o desfășoară angajații noștri. Mereu ne dorim să le oferim condiții profesionale optime, precum spațiile prevăzute în următoarea extindere a centrului ieșean anunțate la ceas aniversar“, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
La Continental Iași, aproximativ 2000 de specialiști dezvoltă produse și tehnologii de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitatea cibernetică, conectivitate și conducere autonomă.
De pildă, specialiștii Continental din Iași sunt implicați în elaborarea tehnologiilor de vârf din industria auto, ca de exemplu: unități de control a geamurilor și trapei, aplicații de navigație și multimedia. De asemenea, se lucrează și la primul sistem de frână vacuumless brake „one box design” din lume, care sporește eficiența procesului de frânare, propunând, în același timp, un design compact, apreciat de producătorii din industria de autovehicule.