Criză la pompă. Ce înseamnă, de fapt, plafonarea adaosului comercial și modificarea compoziției carburanților?

Guvernul a anunțat ca scenariu plafonarea adaosului comercial la benzină și motorină care ar urma să mai pună frână creșterii prețurilor combustibilor.

Dumitru Chisăliță, a explicat într-o analiză ce înseamnă de fapt această măsură. 

Potrivit specialistului în energie, „plafonarea marjelor este  intervenția „inteligentă” care lovește selectiv”.

Criză la pompă. Ce înseamnă, de fapt, plafonarea adaosului comercial și modificarea compoziției carburanților?

Această soliție, conform lui Dumitru Chisăliță, „prezentată drept mai echilibrată, plafonarea marjelor comerciale. Nu mai controlezi direct prețul final și nici nu renunți la venituri fiscale. În schimb, limitezi cât pot câștiga companiile pe lanțul de distribuție”.

„Marja comercială în momentul de față la motorină este de cca. 9%, ponderea costului aditivării motorinei este de 2-3%, reducerea la jumătate a acestora ar însemna o reducere a prețului de 5%, adică vom avea astăzi un preț mediu la motorina standard de 9,41 lei/l cu TVA inclus nu de 9,91 lei/l. La sfârșitul săptămânii viitoare vom avea în schimb la motorină prețul de astăzi”, arată specialistul.

Citește și: Plafonează România prețul la combustibil? Expert în Energie: „Suntem în situație de alertă”. Ce soluții există

Avantajele plafonării marjelor comerciale

Susținătorii plafonării marjelor vin cu un argument intuitiv și popular: de ce ar trebui ca, într-o criză, companiile să își crească profiturile pe spatele consumatorilor?

„Măsura are câteva avantaje reale:

•             limitează creșterile speculative pe lanțul de distribuție;

•             păstrează funcționarea pieței (spre deosebire de plafonarea prețurilor);

•             nu afectează direct veniturile bugetare (spre deosebire de reducerea accizelor).

În plus, este ușor de vândut politic: nu lovești în piață, lovești în „lăcomie””, arată Chisăliță în analiza sa pentru AEI.

Ce consecințe are înghețarea marjelor de profit

Dar vine și un argument contra acestei măsuri și anume iluzia că marjele pot fi „înghețate” fără consecințe

„Problema este că marja nu este un simplu adaos arbitrar. Ea acoperă costuri logistice, riscuri, variații de aprovizionare, investiții.

Când plafonezi marjele, nu elimini aceste realități — le comprimi artificial.

Iar reacția pieței nu întârzie.

Citește și: Bolojan decretează „situație de criză” la pompă. Ce măsuri se iau pentru oprirea scumpirii carburanților?

Companiile mari, integrate și cu putere de piață, au multiple modalități de a compensa:

•             mută costurile pe alte produse;

•             optimizează contabil marjele între subsidiare;

•             negociază mai agresiv cu furnizorii mai mici;

•             reduc costuri în zone mai puțin vizibile (calitate, servicii, investiții).

Pe scurt se respectă regula pe hârtie și o ocolesc în practică.

În schimb, companiile mici nu au aceste opțiuni:

•             au costuri fixe mai ridicate relativ;

•             nu au putere de negociere;

•             nu pot redistribui pierderile în alte segmente.

Rezultatul? Plafonarea marjelor devine un mecanism de selecție: întărește jucătorii mari și elimină concurența mică”, a explicat Chisăliță.

Ce se întâmplă pe piață în funcție de mărimea companiei

Expertul în energie dă și un exemplu tipic de distorsiune, în analiza sa pentru AEI.

Imaginați-vă două companii:

•             una mare, integrată, cu rafinare, distribuție și retail;

•             una mică, independentă, care cumpără și revinde.

Când marja este plafonată:

•             compania mare își mută profitul în alte verigi ale lanțului;

•             compania mică rămâne blocată exact în segmentul unde marja este limitată.

Una se adaptează. Cealaltă dispare.

Consecința pe termen lung: mai puțină concurență, prețuri mai mari pe termene lung, mai explică Dumitru Chisăliță. Iar asta vine cu paradoxul că o măsură introdusă pentru „a proteja consumatorul” poate duce exact la opusul:

•             mai puțini jucători pe piață;

•             concentrare mai mare;

•             putere de negociere crescută pentru cei rămași.

Iar când intervenția dispare, piața este mai puțin competitivă decât înainte.

Și atunci prețurile cresc — dar fără să mai poți da vina pe „criză”, se mai arată în analiza AEI.