VIDEO Tulnicăreasa din Munții Apuseni recunoscută de UNESCO ca „tezaur viu”: „E muzică terapeutică”

DE Alin Crișan | Actualizat: 03.05.2023 - 19:13
Tulnicăreasa Mariana Gligor la primirea titlului de Tezaur Uman Viu, București, 1 martie 2019 - Foto: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Tulnicăreasă și creatoare de port popular, Mariana Gligor, un „tezaur uman viu”, a avut grijă ca toată viața să ducă mai departea tradițiile din zona Munților Apuseni.

SHARE

Mariana Gligor, un „tezaur uman viu”, despre care specialiștii spun că este un adevărat mentor al culturii în satul ei, a avut grijă ca toată viața să ducă mai departea tradițiile din zona Munților Apuseni.

Tulnicăreasa din Munții Apuseni recunoscută de UNESCO ca „tezaur viu”: „Tulnicul e terapeutic”

Adevărat simbol al Ţării Moţilor, tulnicul este un instrument muzical străvechi, care face parte din moştenirea culturală a poporului român.

De obicei, la acest instrument, cântau nevestele şi fetele, anunţând evenimentele din cadrul familiei sau din comunitate.

Citește și: Avram Iancu a reușit să traverseze înot Marea Galileii: A fost premiat la nivel internațional

Cântatul din tulnic necesită atât forță fizică, cât și o tehnică aparte de interpretare. Se impune cunoașterea anumitor linii melodice și a unor semnale specifice.

Conform obiceiului moștenit din moși-strămoși cântările și chemările din tulnic sunt interpretate pe rând de câte o tulnicăreasă, pentru ca mesajul chemării să fie transmis, înțeles și interpretat corect. Se formează astfel un soi de dialog între actanți.

De la cine a învățat să cânte?

Tatăl Marianei a fost unul dintre cei mai renumiți meșteri de tulnice iar Mariana își petrecea mult timp în atelierul său, unde era pusă încerce sunetul tulnicelor confecționate de dânsul, potrivit apuseni.info

Odată cu trecerea anilor a deprins de la mama sa și de la tulnicăresele renumite din zonă tainele interpretării cântărilor și chemărilor din tulnic. 

Citește și: Americanii au comparat casa regelui Charles din Ardeal cu Palatul Buckingham: „Un colț liniștit”

Încă de la vârsta de 7 ani a deprins de la mama sa tainele acestei frumoase tradiții despre care se spune că datează încă de pe vremea dacilor.

A participat la serbările din școala generală, la chemările când se urca pe munte, la botezuri, înmormântări, torcării și șezători, potrivit 

Costumul popular îmbrăcat când cântă la tulnic e cealaltă preocupare a sa prin care s-a făcut remarcată. A învățat de la cei apropiați cum să țeasă, coase și să ducă mai departe arta aceasta.

Tulnicul, un instrument terapeutic

Mariana Gligor susține că „tulnicul este folosit și în scop terapeutic. Instrumentul, mai precis vibrația sa sonoră, melodică, are efect vindecător în cazul anumitor boli, în special al celor de natură psihică.

Efectele cântărilor din tulnic sunt asemănate cu efectele descântecelor și ale leacurilor din plante medicinale, potrivit Ministerului Culturii

De-a lungul celor 60 de ani de cântat la tulnic, artista Mariana Gligor și-a perfecționat arta interpretării la acest instrument tradițional obținând numeroase premii și recunoaștere națională și internațională.

Și-a instruit de-a lungul anilor nu numai membrii familiei ci și membrii comunităților din Vidra și din Câmpeni trecându-l prin mână peste 10 generații de tulnicărese” arată Prof. Daniela Floroian de la Centrul de Cultură Augustin Bena Alba.

„În domeniul vestimentației tradițional-sătești, doamna Maria Gligor are un aport deosebit în păstrarea și punerea în valoare a costumului popular. Participarea sa ca interpretă și în același timp ca o persoană cu valențe creative, în cadrul manifestărilor culturale, îmbină în mod fericit două activități sincretice pe care doamna Maria Gligor le practică cu multă competență. Din păcate, la ora actuală, promovarea și utilizarea portului popular în cadrul manifestărilor festive cu specific folcloric reprezintă una din puținele ocazii prin care vestimentația tradițională poate fi întâlnită într-o ipostază de utilizare firească,” a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Papană.

Tulnicăreasa, premiată pentru păstrarea tradițiilor

Datorită priceperii, talentului și măiestriei de care a dat dovadă, Mariana Gligor a fost recompensată de-a lungul timpului cu numeroase premii și distincții: în 1986, la „Cântarea României” a primit Premiul I – solist la tulnic și Premiul I cu formația de tulnicărese a Spitalului Orășenesc Cîmpeni, formație pe care a coordonat-o.

Cea mai importantă distincție a fost însă titlul de „tezaur uman viu”, pe care l-a primit în 2015.

Citește și: O jucătoare de tenis, care o susține pe Halep în lupta ei, prinsă dopată după ce a mâncat friptură

Titulatura i-a fost acordată de „Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial” din cadrul Ministerului Culturii și a fost recunoscută de UNESCO. 

Titlul de „tezaur uman viu” se acordă meșterilor de înaltă valoare, apărătorilor autenticității și modelelor de viață pentru cei tineri.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te