Premierul Ilie Bolojan a spus duminică ce se întâmplă cu flota aeriană a României. El a precizat că modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi care vor fi susţinute în anii următori.
Premierul Ilie Bolojan a spus duminică ce se întâmplă cu flota aeriană a României. El a precizat că modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt priorităţi care vor fi susţinute în anii următori.
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo. Vor fi ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate.
Președintele Nicușor Dan a fost primit vineri, la Berlin, de cancelarul federal Friedrich Merz, alături de care susține o conferință comună de presă.
Guvernul reduce cheltuielile de protocol. Demnitarii erau obișnuiți să organizeze mese după fiecare ședință de guvern, iar acestea costau foarte mulți bani. Numai cheltuilelile cu cei 8 ospătari care îi serveau se ridicau la 80.000 de lei lunar.
35.000 lei/lună, salariul pentru directorul unei instituții din guvern cu pierderi de milioane. Instituția, conform descrierii de pe site-ul oficial, este subordonată direct Secretariatului General al Guvernului
Pune un pahar de apă în chiuvetă înainte să pleci de acasă în vacanță. La întoarcere vei fi surprins de rezultat.
O escrocherie se extinde în online și este greu de detectat. Reinstalarea gratuită unei versiuni a Windows te poate lăsa fără mulți bani. Escrocii îți blochează computerul apoi îți cer bani pentru a-ți recupera datele.
Salariul românilor care muncesc în Germania este afectat de deciziile guvernului federal. Sunt anunțate modificări în următorii doi ani iar cei vizați sunt lucrătorii cu minim pe economie.