Peste un milion de locuitori ai Uniunii Europene au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19, danezii, germanii şi italienii aflându-se pe primele locuri, potrivit unui bilanţ AFP.
Peste un milion de locuitori ai Uniunii Europene au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19, danezii, germanii şi italienii aflându-se pe primele locuri, potrivit unui bilanţ AFP.
Fostul preşedinte american Bill Clinton a denunţat violenţele care au avut loc miercuri la Capitoliu şi a declarat că „atacul a fost alimentat mai mult de patru ani de politici otrăvitoare”.
Peste 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în data de 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
Starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile în Washington, până după ziua instalării lui Joe Biden la Casa Albă, conform deciziei primarului, relatează BBC.
Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul SUA, a anunţat şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, transmite dpa.
Metrul pătrat construit a avut anul trecut un preț mediu de cerere de 1.371 de euro, arată un studiu imobiliare.ro, citat de digi24.ro.
Până la finalul președinției sale, Donald Trump este pe cale să depășească pragul de 30.000 de minciuni și afirmații false sau înșelătoare spuse, conform echipei de fact-checkeri a The Washington Post.
Un accident în lanț a avut loc miercuri dimineața în intersecția dintre centura Brașovului și drumul către Săcele.