Campania de vaccinare anti-COVID în Uniunea Europeană: peste un milion de persoane au fost imunizate

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.01.2021 - 09:34
Foto: scientificamerican.com
Foto: scientificamerican.com

Peste un milion de locuitori ai Uniunii Europene au primit o doză de vaccin împotriva COVID-19, danezii, germanii şi italienii aflându-se pe primele locuri, potrivit unui bilanţ AFP.

SHARE

De la începutul campaniei de vaccinare în UE, la sfârşitul lunii decembrie, cel puţin 1,1 milioane de persoane, sau circa 0,2% din populaţia Uniunii, au primit o doză din vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech, singurul administrat în prezent în UE.

Un al doilea vaccin, cel dezvoltat de compania americană Moderna, a fost autorizat miercuri de Comisia Europeană.

Prin comparaţie, Statele Unite au administrat doze la peste 4,84 milioane de persoane (1,5% din populaţia sa), China la mai mult de 4,5 milioane de persoane (0,3% din populaţia sa, până la 31 decembrie), Israelul la 1,49 milioane de persoane (17,2%) şi Marea Britanie la peste 1,3 milioane de persoane (1,9%). Toate aceste ţări şi-au început campania de vaccinare înaintea Uniunii Europene.

În Uniunea Europeană, Germania a administrat cele mai multe vaccinuri (367.331), înaintea Italiei (260.948), Poloniei (140.226), Spaniei (139.339) şi Danemarcei (63.312), conform celor mai recente date disponibile.

Însă ca proporţie în funcţie de populaţie, Danemarca a vaccinat cel mai mult în Uniunea Europeană: 1,1% din populaţia daneză a primit o doză, cu mult înaintea Germaniei (0,44%), Italiei (0,43%) şi Sloveniei (0,43%).

Aceste cifre sunt însă departe de cele înregistrate de Israel (17,2%) sau Emiratele Arabe Unite (8,4%), campioni în materie, care au început campania de vaccinare pe 19 şi, respectiv, 14 decembrie.

La rândul lor, aproape toate ţările membre ale Uniunii Europene şi-au început campania de vaccinare între 26 şi 29 decembrie, cu excepţia Olandei, care a demarat campania abia pe 6 ianuarie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te