Premierul croat consideră scandaloase şi ruşinoase declaraţiile preşedintelui Zoran Milanovic care a acuzat SUA şi UE pentru criza ruso-ucraineană.
Premierul croat consideră scandaloase şi ruşinoase declaraţiile preşedintelui Zoran Milanovic care a acuzat SUA şi UE pentru criza ruso-ucraineană.
O scrisoare adresată unei fete de 12 ani din Lituania a fost livrată în decembrie anul trecut, la aproape 51 de ani după ce i-a fost expediată de o prietenă prin corespondenţă din Polonia, informează Reuters.
Multe școli au primit facturi la energie, pentru consumul din luna decembrie, de patru-cinci ori mai mari faţă de anul trecut şi sunt nevoite să ceară primăriilor suplimentări de buget pentru că nu au cum să le plătească. În unele unități elevii stau îmbrăcaţi la cursuri.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aşa cum cere PSD, este imposibilă. Prin renegociere, România ar pierde 30 de miliarde de euro.
Fostul președinte al PNL și candidat la președinția României, Crin Antonescu a dispărut de ceva vreme din prim planul peisajului politic autohton, dar fiica sa, Irina Antonescu, face furori pe Internet, relatează tabu.ro.
Un bărbat s-a cățărat, ajutându-se de niște țevi, ca Spiderman, pe fațada unui bloc din Tecuci, până la etajul întâi, și a furat o geacă de firmă dintr-un balcon. „Cascadoria” a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, iar imaginile au ajuns la poliție.
Infractori informatici neidentificaţi au dezafectat miercuri, timp de câteva ore, un site promoţional al Ministerului ucrainean de Externe, semnalează Reuters.
Ambasada Statelor Unite la Kiev le-a cerut cetăţenilor americani să se pregătească imediat de plecare din Ucraina, transmite Reuters.