Echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.
Echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.
Pandemia de coronavirus a paralizat economia mondială şi a aruncat lumea într-o recesiune care va fi "mult mai gravă" decât criza financiară globală din urmă cu un deceniu, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Firmele mici şi mijlocii, precum şi microîntreprinderile care vor accesa linii de credite şi împrumuturi pentru investiţii cu garanţii de stat vor beneficia de granturi pentru plata dobânzilor şi comisioanelor de administrare şi risc pe următorii 1-3 ani în limita a 800.000 euro.
Arta cu tematică religioasă, unul dintre cele mai elitiste segmente de colecționism, devine, în condițiile de astăzi o «piață» care nu este afectată de viciile sistemice sau de criza economică, o piață stabilă și lichidă în orice moment.
Cursurile au fost suspendate, iar asupra anului școlar în curs planează incertitudinea. Locul lor a fost luat de cursurile online, la distanță, o noutate atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Parlamentul European a oferit orașului Bruxelles una dintre clădirile sale și vehicule, pentru a ajuta în lupta împotriva coronavirusului.
Copiii cu probleme de anxietate și depresie pot beneficia în mod gratuit de un program online de psihoterapie oferit de Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, program coordonat de prof. univ.dr. Anca Dobrean.
În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pe 30 martie, un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susține examenele naționale.