Procurorii din Suceava au deschis dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce s-au autosesizat din mass-media asupra faptului că din cauza unor funcționari publici din sistemul medical ar fi rezultat o posibilă contaminare în masă cu COVID-19.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează, marţi dimineaţa, că se circulă în condiţii de iarnă pe multe artere rutiere din ţară, în mai multe judeţe care se află sub cod portocaliu şi galben de ninsori şi viscol.
Compania Romarm a primit aprobare pentru producţia de echipamente sanitare, de măşti şi combinezoane, astfel încât să rămână în producţia strategică a României, a declarat, luni seara, ministrul Economiei, Virgil Popescu, conform Agerpres.
Jocurile Olimpice programate pentru anul acesta la Tokio vor fi amânate un an urmare a crizei coronavirus, anunță BBC care citează un membru al Comitetului Olimpic iNternațional
Un protocol al Institutului Național de Sănătate Publică reglementează modalitatea în care sunt selectați pacienții cărora li se fac testele COVID-19. Coreea de Sud trimite României două milioane de astfel de teste, în următoarele zile.