Revoltă din cauza închiderii Văii Oltului și podului Giurgiu-Ruse. Ce soluții propun transportatorii. UNTRR atrage atenţia asupra impactului semnificativ al acestei măsuri pentru industria transporturilor rutiere şi economia României.
Cum alungăm medicii care vor să revină în România: „Nu am trecut de paznicul de la Minister”. Un medic român, rezident în Radiologie, care a activat în nu mai puțin de patru spitale din Franţa, a adus la cunoștință astăzi un adevăr trist.
Suma uriașă cerută de un taximetrist român unui bătrân care și-a uitat telefonul în mașina lui. Fapta incalificabilă s-a întâmplat în Cluj-Napoca și a fost făcută publică de fiul bărbatului în vârstă de 77 de ani și cu probleme de sănătate. Trist dar real.
Dor și doare. 14 iulie 2024, 14 ani de la moartea tragică a Mădălinei Manole, ”fata cu părul de foc”. Dacă ar mai fi trăit, regretata cântăreață ar fi împlinit chiar în aceeași zi vârsta de 57 de ani. Deși au trecut mulți ani de la tragedie, fratele ei refuză teoria sinuciderii.
Suma neașteptată de bani achitată pentru incinerarea Ilenei Stana Ionescu. Cine se opune procedurii. „Luni, Ileana mea va fi incinerată. Așa a vrut Ileana, pentru că mămica ei este tot incinerată și și-a dorit să fie lângă ea.”