Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a declarat, marţi, că a fost primul lider politic care a făcut apel către PNL să nu fie lăsat Bucureştiul în mâna PSD-ului şi a anunţat că se renegociază un protocol de colaborare cu liberalii.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand a declarat, marţi, că a fost primul lider politic care a făcut apel către PNL să nu fie lăsat Bucureştiul în mâna PSD-ului şi a anunţat că se renegociază un protocol de colaborare cu liberalii.
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Cercetării, Florin Roman, să clarifice acuzaţiile de plagiat care-i sunt aduse cu privire la lucrarea de masterat, urmând ca, în funcţie de decizia pe care o va lua acesta, să procedeze în consecinţă.
Președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său chinez, Xi Jinping, vor aborda „retorica beligerantă a NATO” și situația tensionată din Europa miercuri, prin videoconferință, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Biroul de Reintegrare al Republicii Moldova consideră contraproductiv pentru rezolvarea crizei transnistrene faptul că parlamentari ruși au mers în Transnistria la alegerile prezidențiale de la 12 decembrie, nedând nicio șansă unei soluționări pe cale diplomatică.
O echipă de cercetători japonezi a anunțat că a realizat un vaccin ce elimină așa-numitele „celule zombi” ce cauzează bolile asociate îmbătrânirii, inclusiv rigidizarea arterelor, informează The Japan Times.
Principalii diplomați ai UE se vor concentra pe prevenirea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar blocul este gata să impună „măsuri serioase” împotriva Rusiei în cazul în care conflictul va escalada, a declarat luni șeful UE pentru politică externă.
Missouri, Arkansas, Tennessee, Kentucky, Illinois au fost măturate de tornade ce au provocat distrugeri în masă și, se estimează, în jur de o sută de victime.
Meteorologii au emis atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile vineri seară, în 11 judeţe din Transilvania şi Moldova. Pe autostrada A1 Sibiu-Apoldu de Jos circulaţia este îngreunată din cauză vizibilității reduse, pe alocuri, sub 50 de metri.