Rusia și-a formulat pretențiile pentru NATO: Să evite criza rachetelor în Europa, printre altele

DE Elena Andrei | 10.12.2021 - 21:24
Rusia cere NATO să revoce angajamentul către Ucraina și Georgia/foto: cms

Moscova a cerut vineri NATO să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina şi Georgia, conform căruia, într-o zi, aceste două ţări vor deveni membre ale Alianţei.

SHARE

De asemenea, s-a cerut NATO să promită printr-un acord scris că nu va desfăşura în ţările din apropierea Rusiei arme care pot ameninţa securitatea acesteia, transmit agenţiile France Presse şi Reuters.

Aceste cereri au fost enunţate de Ministerul de Externe rus în cea mai completă declaraţie a sa până în prezent asupra garanţiilor de securitate pe care preşedintele rus, Vladimir Putin, doreşte să le obţină din partea Washingtonului şi aliaţilor acestuia, în contextul tensiunilor generate de comasarea unor importante forţe militare ruse în apropierea graniţei cu Ucraina. 

„În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO”, se arată în declaraţia MAE rus.

Conform acesteia, Moscova propune şi o serie de paşi pentru diminuarea tensiunilor, inclusiv încetarea exerciţiilor militare în apropierea frontierelor ruse şi convenirea unei distanţe sigure între navele şi avioanele militare ale Rusiei şi NATO, mai alea în Marea Neagră şi în Marea Baltică.

Rusia cere de asemenea reluarea dialogului periodic cu SUA şi NATO asupra apărării şi îndeamnă Washingtonul să accepte un moratoriu asupra desfăşurării de rachete cu rază intermediară în Europa.

Citește și

Biden promite membrilor NATO din Europa centrală mai multe capacități militare

Stoltenberg: Rusia încearcă să-și refacă sfera de influență regională și să-și controleze vecinii

 

„Este necesar, înainte de a fi prea târziu, să se evite o nouă criză a rachetelor în Europa. Apariţia rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune în aceste teritorii este inacceptabilă pentru Rusia'', a semnalat vineri la o conferinţă de presă vice-ministrul de Externe rus, Serghei Riabkov, potrivit TASS.

El lansase şi joi un avertisment similar, evocând o posibilă repetare în Europa a crizei rachetelor din Cuba, din 1962.

Riabkov a acuzat vineri NATO şi de încălcarea Convenţiei de la Montreux, care limitează accesul în Marea Neagră al navelor militare ce nu aparţin ţărilor riverane.

„Ne angajăm pe această cale, iar această cale trebuie parcursă rapid. O evaluare a șanselor de a obține garanții de securitate, mai degrabă decât simple promisiuni goale și limbaj vag fără sens, este prematură”,  a spus Riabkov.

„După, din punct de vedere istoric, o perioadă relativ scurtă de timp, vom înțelege dacă și colegii noștri din NATO sunt serioși în ceea ce vorbim acum. Facem apel să ia aceste demersuri cât mai în serios posibil", a subliniat diplomatul rus.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te