Franța intenționează să modifice proiectul de lege privind vaccinarea anti-COVID, iar cei care refuză să se imunizeze vor fi sancționați cu o amendă de 135 de euro. Sancțiunile ar urma să fie introduse odată cu noul proiect de lege.
Franța intenționează să modifice proiectul de lege privind vaccinarea anti-COVID, iar cei care refuză să se imunizeze vor fi sancționați cu o amendă de 135 de euro. Sancțiunile ar urma să fie introduse odată cu noul proiect de lege.
Un spectacol cu peste 200 de drone pentru deschiderea unui mall în China s-a terminat în haos, după ce mai multe aparate s-au prăbușit.
Grupul farmaceutic Johnson&Johnson a anunțat că dorește aprobare pentru administarea unei doze de rapel. În acest sens, au fost trimise documentele necesare către Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA).
Poliția Română anunță că, în urma cercetărilor în cazurile de comercializare de certificate verzi de vaccinare COVID-19 falsificate, a fost descoperit un nou tip de înșelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obține un astfel de document.
Primăria mai vrea să permită Târgul de blănuri. Focul de artificii ar putea avea loc dacă ar fi lansat dintr-un punct izolat
Moştenitorii fostului patron al unei importante companii din domeniul aeronautic şi un vechi prieten al acestuia şi-au dat întâlnire în faţa judecătorilor. Miza este reprezentată de o sumă împrumutată de prieten patronului cu puţin timp înainte de moartea acestuia.
Grupul românesc Superbet, activ pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din 2008, când a fost fondat de antreprenorul Sacha Dragic, a recrutat în acest an patru noi executivi români în companie. Aceştia vin de la companii precum Mars, Olx, McKinsey şi Adobe.
Unul dintre pacienţii care au murit la ATI în Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a fost un tânăr care, înainte să piardă lupta cu boala, le-a mărturisit medicilor că are un certificat de vaccinare fals.