Pietro Pacciani, cunoscut și ca "Monstrul din Florența" pentru faptul că a ucis cu bestialitate 8 cupluri, ținta lui fiind ținerii îndrăgostiți. Dar de unde a pornit această ură imensă față de iubirea și afecțiunea arătată dintre două persoane?
Pietro Pacciani, cunoscut și ca "Monstrul din Florența" pentru faptul că a ucis cu bestialitate 8 cupluri, ținta lui fiind ținerii îndrăgostiți. Dar de unde a pornit această ură imensă față de iubirea și afecțiunea arătată dintre două persoane?
Președintele rus Vladimir Putin are un plan de evadare în cazul în care Rusia pierde războiul pe care l-a declanșat în Ucraina în februarie, a declarat miercuri un fost redactor de discursuri al șefului de la Kremlin.
Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE.
Unul dintre cei mai temuți interlopi din România, Joseph Rivas, a fost ucis zilele trecute, în Malta, după o răfuială în cartierul Paceville, din St. Julian's, foarte căutat pentru turiștii petrecăreți
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Constituţiei României, în care subliniază că, Legea fundamentală "este cea mai importantă armă pe care o avem împotriva oricărei forme de totalitarism, intoleranţă, discriminare şi populism".
Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat joi, înaintea Consiliul JAI care va discuta aderarea României la Spaîiul Schengen, că va solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la spaţiul Schengen. ”Astăzi România va solicita un sigur lucru, respect”, a afirmat Bod
"Putem să o facem din nou": Preşedintele american Joe Biden a promis din nou miercuri să interzică puştile de asalt, într-un discurs cu ocazia unei ceremonii de comemorare în special a masacrului care a avut loc, în urmă cu 10 ani, la şcoala Sandy Hook Connecticut
Două trenuri de pasageri care transportau navetiști în orașul Barcelona s-au ciocnit miercuri dimineața, provocând rănirea a peste 150 de persoane, dar niciuna în stare gravă, au anunțat autoritățile spaniole.