Un bărbat care zbura cu o parapantă s-a prăbuşit, vineri după-amiază, pe un câmp aflat la peste 15 kilometri de locul de lansare, fiind preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.
Un bărbat care zbura cu o parapantă s-a prăbuşit, vineri după-amiază, pe un câmp aflat la peste 15 kilometri de locul de lansare, fiind preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, vineri, la Paris, după ce a învins-o pe rusoaica Daria Kasatkina, cu 6-3, 6-2.
Guvernul vrea să modifice un act normativ pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, pentru a putea acorda ajutoare în haine și rechizite școlare elevilor care au probleme sociale agravate de COVID-19.
Premierul Florin Cîțu a anunțat joi că Guvernul va propune o nouă lege de reformare a sistemului de pensii, prin care acesta să fie corelat cu cerințele asumate la Bruxelles prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Mai mult de 75% din numărul total al persoanelor vaccinate anti-COVID cu prima doză, în perioada 24 mai - 2 iunie, s-au prezent la centrele de imunizare fără programare, a declarat, joi, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în mai pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel din septembrie 2011, anunță Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat miercuri de ce nu planurile urbanistice zonale (PUZ) pe baza cărora s-au acordat autorizații de construcție în sectoarele Capitalei trebuie blocate în continuare.
Adjunctul unui șerif din Denver, Colorado, care a distribuit pe rețelele sociale mesaje împotriva vaccinului care te protejează de COVID, a murit după ce s-a infectat cu coronavirus.