Forțele ucrainene aveau un deficit de astfel de platforme încă dinaintea începerii invaziei ruse. În 2017 a fost elaborat un plan de relansare a producției de vehicule MT-LB.
Forțele ucrainene aveau un deficit de astfel de platforme încă dinaintea începerii invaziei ruse. În 2017 a fost elaborat un plan de relansare a producției de vehicule MT-LB.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman au avut o discuţie prin telefon joi, în care au subliniat importanţa cooperării pe mai departe în cadrul grupului OPEC+ al ţărilor producătoare de petrol, a transmis Kremlinul.
Rusia se aşteaptă să îşi dezvolte relaţia "strategică" pe care o are cu Ungaria, în ciuda sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană împotriva Moscovei, a declarat joi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.
Declaraţia rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, privind cele două propuneri legislative, inițiate de Ministerul Educației, contestă rolul acestora.
Compania de streaming, Netflix, a anunțat că vrea să difuzeze reclame pe platformă din cauza pierderilor financiare suferite în anul 2022.
Cu amenzile mici primite, patronii și petrecăreții n-au nicio problemă și continuă distracția. Nimic nu e fiscalizat, iar inspectorii ANAF nu-s nicăieri. Și, în timp ce afaceriștii fac bani cu milioanele fără să plătească taxe, autoritățile au pus gând rău… coafezelor.
În fiecare an, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. La această dată, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.
Încrederea consumatorilor europeni a scăzut în iulie, cu 3,2 puncte în zona euro și cu trei puncte în Uniunea Europeană (UE) în ansamblu, atingând „cel mai scăzut nivel de până acum” în ambele.