VIDEO Cum se îmbrăcau piloții români în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial?

DE Alin Crișan | Actualizat: 20.07.2023 - 11:45
Avion - Foto: Profimedia

În fiecare an, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. La această dată, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.

SHARE

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, se arată în volumul ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912 s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, potrivit roaf.ro.

Citește și: Europenii, „pun banii la saltea”. Încrederea consumatorilor din UE la minime istorice: „Ca în criză”

În întâmpinarea Zilei Aviației și a Forțelor Aeriene Române, muzeograful dr. Emil Boboescu ne prezintă ținuta specifică celor ce apărau cerul patriei în timpul războiului.

La data de 1 aprilie 1913, intra în vigoare prima lege de organizare a aeronauticii militare din România, iar în baza articolului nr. 1 din lege, primele componente ale forţelor aeriene - aviaţia şi aerostaţia, erau subordonate unei structuri de comandament specializate - Serviciul de Aeronautică Militară, astfel fiind înfiinţată o nouă categorie de forţe armate, Forţele Aeriene. 

Citește și: Ce fac românii de Sfântul Ilie pentru a avea noroc. Tradiții și obiceiuri vechi

La ora actuală, Forţele Aeriene Române se prezintă cu performanţe notabile în procesul instruirii, al interoperabilităţii, prin participarea la exerciţii naţionale şi multinaţionale, precum şi în misiunile interne şi externe, a transmis MApN într-un comunicat de presă. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te