Nicuşor Dan a vorbit despre punctele tari pentru care ar trebui ca bucureştenii să-l voteze pe el şi nu pe Gabriela Firea. Dan afirmă că are ”o viziune sistematică” în principalele probleme.
Nicuşor Dan a vorbit despre punctele tari pentru care ar trebui ca bucureştenii să-l voteze pe el şi nu pe Gabriela Firea. Dan afirmă că are ”o viziune sistematică” în principalele probleme.
Marcel Ciolacu a declarat că trebuie finalizată mai întâi ordonanța pe energie, pentru a ști apoi cu cât se pot mări pensiile.
Pasărea a fost predată unei asociaţii, iar după însănătoşire va fi eliberată în habitatul natural.
Edi Iordănescu a mers în Spania la începutul lunii septembrie și a fost prezent la antrenamentele lui Real Madrid.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă în cazul pasajului Cernica, unde sunt întârzieri la lucrări, ar putea fi reziliat contractul.
Peste 100 de zile de spitalizare în Clinica de Dermatologie de la Spitalul Sf. Spiridon, plus alte internări în clinicile de Cardiologie şi de Terapie Intensivă.
Potrivit primarului sectorului 6, zona care urmează să fie amenajată are o suprafață de 16,6 hectare.
31 octombrie a fost cea mai caldă zi din istoria măsurătorilor meteo din România. Directorul ANM anunţă cum va arăta prognoza meteo în noiembrie.