Procurorul-șef european a solicitat ridicarea imunității europarlamentarilor Eva Kaili și Maria Spyraki, acuzate de corupție.
Procurorul-șef european a solicitat ridicarea imunității europarlamentarilor Eva Kaili și Maria Spyraki, acuzate de corupție.
În context, şeful Executivului a evidenţiat şi buna colaborare de până acum cu OCDE.
O intabulare putredă, cu două case devenite bloc, se află în atenţia procurorilor. Primarul susţine că a sesizat Parchetul şi a trimis documente. Doar că DNA nu s-a mulţumit cu ce a primit şi a răscolit ieri tot Palatul Roznovanu.
Bode, prezent la Gala Sportului Dinamovist 2022, a explicat că demolarea actualei arene din Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală se va realiza până la sfârşitul acestui an.
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne, a declarat că Rusia profită de pe urma respingerii aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului, a fost suspendat, marţi seară, din PNL pentru o perioadă de şase luni.
Scade vârsta minimă de obţinere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE și pentru categoriile D, DE.
La conferința internațională de sprijin pentru Ucraina s-au strâns fonduri de un miliard de euro care se vor distribui către populația afectată de război.