Marcel Boloș a spus miercuri seara că deficitul bugetar a ajuns în România la 42,53 de miliarde de lei și că sunt necesare măsuri pentru ajustarea acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate cu CE.
Marcel Boloș a spus miercuri seara că deficitul bugetar a ajuns în România la 42,53 de miliarde de lei și că sunt necesare măsuri pentru ajustarea acestuia, în conformitate cu angajamentele asumate cu CE.
Posibilitatea de a da în judecată Austria, dacă se împotriveşte din nou aderării României la Schengen, "trebuie foarte bine analizată", a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.
România şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu peste două treimi, din 1990, multiplicându-şi în acelaşi timp PIB-ul, a afirmat Klaus Iohannis, susţinând că, în prezent, ţara noastră are unul dintre cele mai scăzute niveluri de astfel de emisii pe cap de locuitor din UE.
Reprezentanţii Guvernului, ai patronatelor şi ai sindicatelor, s-au întâlnit miercuri la întrunirea Consiliului Naţional Tripartit, iar una dintre deciziile adoptate este creşterea salariului minim brut de la 1 octombrie.
Până să primească dispozitive pentru identificarea șoferilor drogați, polițiștii par să nu aibă nici aparate Dräger suficiente.
Directorul Administraţiei Spitalelor Bucureşti a fost arestat pentru luare de mită, potrivit unei decizii a Curții de Apel București, iar managerul de la Spitalul Colentina a primit arest la domiciliu.
Proiectul de lege care conține noi măsuri fiscale include modificări care afectează sportul profesionist. Plafoane salariale pentru cluburile primăriilor și taxe mărite pentru privați, câteva dintre măsurile care vor zgudui sportul românesc.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a declarat că Anghel Saligny este un program util pentru România care generează rezultate vizibile.