VIDEO Un nou sistem Ford le dă peste mâini șoferilor-fantomă

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 10.08.2018 - 13:12

Șoferii care circulă pe sens interzis sunt cunoscuți ca “Geisterfahrer” (șoferi-fantomă, în traducere liberă). Pentru a preveni astfel de situații extrem de periculoase, Ford a dezvoltat și a dotat noul Focus cu sistemul Wrong Way Alert.

SHARE

Accidentele ce au loc din cauza șoferilor care circulă pe sens interzis mai ales pe autostradă au toate șansele să se termine cu răniți grav sau decese, din cauza vitezelor ridicate ale ambelor mașini implicate în impact. În Germania, de exemplu, 22 de oameni și-au pierdut viața doar în 2017 în accidente cauzate de șoferi care au circulat pe contrasens. Iar în 2016, tot în Germania, programele de radio au fost întrerupte de 2200 de ori pentru anunțuri legate de prezența unui “șofer-fantomă” pe autostrăzi.

Sistemul Wrong Way Alert are la bază tehnologia de recunoaștere a indicatoarelor rutiere (Traffic Sign Recognition), care utilizează atât informații venite dinspre sistemul GPS, care localizează poziția mașinii, cât și de la o cameră montată la nivelul parbrizului pentru a detecta indicatoare importante, precum cele care indică limitele de viteză. Semnele de circulație citite sunt afișate în raza vizuală a șoferului pe ecrane sau pe sistemul Head-up display. 

În situația în care un șofer trece printre două indicatoare "accesul interzis" aflate de-o parte și de alta a unei bretele de acces pe autostradă, de pildă, sistemul Wrong Way Alert îl avertizează pe acesta acustic și vizual printr-un simbol "No Entry" de culoare roșie și printr-un mesaj care-l invită să verifice sensul de mers.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te