marți 23 iunie
EUR 5.2460 USD 4.5981
Abonează-te
Newsweek România

STUDIU Firmele din România și alte 7 țări europene vor să treacă la mașini electrice. Problema? Costurile

Data publicării: 23.06.2026 • 16:36
Mașină electrică la încărcat - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Mașină electrică la încărcat - Foto: magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)

Un studiu realizat în rândul a peste 1.700 de manageri de flote și mobilitate din 7 țări europene, inclusiv România, arată că firmele vor să treacă la mașini electrice, dar se lovesc de creșterea costurilor. Deocamdată, în flote, mașinile pe motorină și benzină sunt la putere.

Electrificarea flotelor corporative din Europa câștigă tot mai mult teren, arată cel mai recent Studiu DKV Mobility privind mobilitatea electrică, bazat pe un sondaj realizat în rândul a 1.732 de manageri de flote și mobilitate din Germania, Italia, Franța, Țările de Jos, Spania, Polonia, Cehia și România. La nivel local, au fost realizate 219 interviuri cu manageri de flote.

Citește și: „Bombă”, pentru industria și piața auto! UE vrea să interzică mașinile termice „pe firmă” din 2030

STUDIU Firmele din România și alte 7 țări europene vor să treacă la mașini electrice. Problema? Costurile

Studiul arată că mai mult de jumătate dintre companii intenționează să adauge vehicule complet electrice suplimentare în următorii doi ani în flotele lor.

Dar și că managerii de flote se confruntă cu provocări semnificative – în special creșterea costurilor, cerințele tot mai stricte privind sustenabilitatea și o rețea publică de încărcare pe care mulți o consideră încă insuficient dezvoltată. 

„Raportul DKW Mobility arată în mod clar că procesul de electrificare în cadrul companiilor europene se accelerează.

În același timp, devine evident că transformarea parcurilor auto ale companiilor rămâne o sarcină strategică complexă pentru multe din acestea”, a declarat Sven Mehringer, director general al DKV Mobility și responsabil pentru departamentul Energie și Servicii Auto.

În ciuda tendinței actuale de trecere la mobilitatea electrică, motorizările tradiționale continuă să domine flotele corporative europene.

Motorina rămâne cel mai utilizat tip de combustibil, urmată de benzină. 

Citește și: Când au apărut mașinile electrice, de fapt? În 1900, erau o treime din automobilele din New York

Mașinile electrice și plug-in hybrid câștigă teren

Cu toate acestea, studiul DKW Mobility arată că sistemele de propulsie electrificate – precum vehiculele electrice cu baterii și hibridele plug-in – câștigă constant teren. 

Această tendință este vizibilă în special în țări precum Țările de Jos, unde ponderea vehiculelor complet electrice în flotele corporative este deja peste media europeană.

România, unul dintre cei mai puternici promotori ai electrificării flotelor. Care sunt provocările?

România se remarcă în studiul DKW Mobility drept unul dintre cei mai puternici promotori ai electrificării flotelor de companie.

Planurile de extindere a numărului de vehicule complet electrice sunt deosebit de ambițioase: 74% dintre companiile românești participante la studiu au declarat că intenționează să adauge mai multe vehicule electrice în flotele lor în următorii doi ani, în timp ce doar 7% estimează că vor reduce numărul acestora.

Acest lucru sugerează că firmele din România trec de la interes la investiții concrete, pe măsură ce urmăresc să își modernizeze flotele, să reducă dependența de motoarele cu combustie internă și să se alinieze tranziției către o mobilitate mai curată.

Cu toate acestea, ritmul rapid de adopție din România vine și cu provocări practice importante.

Comparativ cu multe dintre celelalte țări analizate, companiile românești percep barierele electrificării ca fiind mai severe, în special costurile ridicate de achiziție și administrare, autonomia limitată a vehiculelor electrice și infrastructura publică insuficientă de încărcare, la care se adaugă dificultatea de a evalua mediul de reglementare, precum și creșterea prețurilor la energie electrică și la serviciile de încărcare.

România, alături de Polonia și Cehia, înregistrează o dependență mai mare de stațiile publice de încărcare comparativ cu alte piețe analizate.

În practică, electrificarea în România pare ambițioasă și se accelerează vizibil, însă rămâne puternic dependentă de îmbunătățirea accesibilității costurilor, a infrastructurii și a confortului procesului de încărcare.

Transformarea mobilității corporative, influențată de mai mulți factori structurali

O privire de ansamblu asupra Europei evidențiază diferențe considerabile în ritmul electrificării.

În timp ce țări precum Țările de Jos au deja o pondere semnificativă de vehicule complet electrice în flotele corporative, companiile din mai multe state din Europa Centrală și de Est continuă să se bazeze într-o măsură mai mare pe motorizările tradiționale și pe soluțiile hibride de tranziție.

Studiul evidențiază faptul că transformarea mobilității corporative este influențată de mai mulți factori structurali. Trei teme se detașează drept cele mai importante provocări pentru managementul flotelor: presiunea tot mai mare asupra costurilor, cerințele crescânde de sustenabilitate și electrificarea flotelor. Companiile mari și sectorul transporturilor resimt aceste presiuni cel mai puternic.

În același timp, multe companii planifică schimbări semnificative în structura flotelor lor în următorii ani.

Aproximativ 56% dintre companiile participante la studiu intenționează să achiziționeze mai multe vehicule complet electrice, în timp ce doar o mică parte anticipează o reducere a acestora. 

De asemenea, hibridele plug-in continuă să reprezinte un element important în strategiile de flotă ale multor organizații.

În schimb, motoarele convenționale cu combustie internă sunt așteptate să joace un rol tot mai redus pe termen lung.

Companiile identifică trei obstacole principale în calea electrificării accelerate: costurile ridicate de achiziție, creșterea prețurilor la energia electrică și autonomia percepută ca fiind limitată a vehiculelor electrice.

Mulți respondenți indică, de asemenea, faptul că infrastructura publică de încărcare este încă insuficient dezvoltată.

„Multe companii și-au asumat deja în mod clar electrificarea flotelor. Factorul decisiv va fi acum dacă elementele-cheie ale acestui ecosistem – precum costurile, prețurile energiei și infrastructura – vor putea ține pasul cu acest ritm de dezvoltare”, a adăugat Mehringer.

În același timp, numeroase companii investesc în propriile soluții de încărcare. În prezent, aproximativ nouă din zece companii care utilizează vehicule electrice operează deja infrastructură de încărcare la sediile proprii.

De asemenea, o majoritate clară intenționează să extindă această infrastructură în următorii doi ani.

Pentru realizarea studiului, institutul de cercetare de piață Innofact AG a desfășurat, în noiembrie 2025, un număr de 1.732 de interviuri online standardizate cu manageri de flote din opt țări europene: Germania, Italia, Franța, Țările de Jos, Spania, Polonia, Cehia și România.

Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră