Renault a prezentat un concept inovator de dronă terestră de război. În WWI, a făcut „Tancul Victoriei”
În general, se știe că Renault face mașini. Dar are și o divizie militară puternică, încă din Primul Război Mondial, când a făcut FT-17, „Tancul Victoriei”, primul tanc modern adevărat. Iar recent a prezentat un concept inovator de dronă terestră de război.
Renault Group și compania belgiană John Cockerill, specializată în domeniul industriei militare, au dezvoltat un concept inovator de dronă terestră polivalentă, ce poate fi utilizată atât în scop militar, cât și civil.
Citește și: Renault a făcut „Tancul Victoriei”, care adus victoria în primul război mondial
Renault a prezentat un concept inovator de dronă terestră de război. În WWI, a făcut „Tancul Victoriei”
Forefront Concept este o dronă terestră telecomandată, multifuncțională, echipată cu tracțiune integrală, direcție pe toate cele patru roți și două motoare electrice, care îi conferă o mobilitate ridicată, o manevrabilitate excelentă și capacități de trecere peste obstacole pe orice tip de teren.
„Forefront Concept, dezvoltat împreună cu John Cockerill, ilustrează contribuția pe care expertiza industrială și tehnologică a Renault Group o poate aduce unui sector strategic precum cel al dronelor terestre, ale cărui aplicații vor fi multiple atât în domeniul civil, cât și în cel militar în anii următori.
Acest proiect inovator reunește două expertize complementare: cea a Renault Group în dezvoltarea și producția rapidă, la scară largă și la costuri controlate, de produse tehnologice performante și fiabile și cea a John Cockerill în industria de apărare”, a declarat François Provost, CEO, Renault Group.
„Forefront Concept ilustrează apariția unei noi generații de sisteme robotizate terestre, născută din convergența a două competențe industriale majore.
Datorită unei arhitecturi robotice modulare, deschise și evolutive, această platformă combină mobilitatea, autonomia și comunicațiile tactice pentru a spori capabilitățile operaționale, reducând în același timp expunerea militarilor.
Prin Forefront Concept, John Cockerill își pune expertiza în robotică, militarizarea vehiculelor și sisteme autonome în slujba unei soluții robuste, performante și rapid industrializabile”, a explicat Jean-Luc Maurange, CEO, John Cockerill.
Citește și: Volkswagen și Porsche pregătesc trecerea la industria de război. Cum răspund Fiat, Peugeot, Citroen?
Sarcină utilă de până la 1.000 kg, autonomie electrică de până la 400 km autonomie, plus, opțional, range extender
Acționată prin telecomandă, silențioasă și având o autonomie de aproximativ 400 de kilometri, ce poate fi extinsă prin intermediul unui sistem range extender (motor-generator termic), „mașinăria” poate interveni de la distanță în cele mai solicitante medii de operare.
Cu o sarcină utilă de până la o tonă, Forefront Concept poate răspunde unei game largi de utilizări militare (sprijin logistic, recunoaștere, combaterea dronelor, sprijin de foc sau evacuare), dar și civile, în special pentru operațiuni de protecție civilă, logistică și intervenții în medii profesionale restrictive sau periculoase.
Forefront Concept se bazează pe expertizele complementare ale Renault Group și John Cockerill.
Renault Group a asigurat proiectarea platformei mobile și își aduce contribuția prin experiența sa în dezvoltarea arhitecturilor modulare, favorizând reutilizarea componentelor auto deja validate. Asociată principiilor „design to cost” și „design to manufacturing”, această abordare optimizează încă din faza de concepție costurile, timpii de dezvoltare și capacitatea de producție la scară largă, bazându-se în același timp pe un lanț de aprovizionare robust.
De asemenea, beneficiind de peste 15 ani de experiență în electrificare, Renault Group aduce un know-how recunoscut în domeniul sistemelor de propulsie și al bateriilor, pentru a garanta un nivel ridicat de performanță pe toate tipurile de teren.
Combinarea acestor competențe permite oferirea unei platforme performante, care poate fi industrializată rapid și competitivă din punct de vedere economic.
În completare, John Cockerill a realizat proiectarea sistemului de comandă de la distanță și a funcțiilor de autonomie ale acestui vehicul și contribuie cu expertiza sa la integrarea sistemelor de misiune și asigurarea suportului operațional.
Experiența sa în domeniul vehiculelor blindate și al sistemelor de apărare contribuie la robustețea, capacitatea de supraviețuire și adaptarea Forefront Concept la constrângerile din teren.
În cadrul acestui proiect, John Cockerill a dezvoltat soluții modulare și evolutive de autonomie și comandă de la distanță pentru a permite, pe termen lung, evoluția platformei către o operare complet autonomă, fără a compromite cerințele de siguranță și securitate ale sistemului.
Dezvoltat cu contribuția forțelor armate franceze, Forefront Concept va participa în următoarele săptămâni la mai multe exerciții și teste, pentru a perfecționa conceptul pe baza feedback-ului operațional și pentru a contribui la analiza privind evoluția rapidă a teatrelor de operații și apariția unor noi nevoi în materie de robotizare.