marți 07 iulie
EUR 5.2317 USD 4.5842
Abonează-te
Newsweek România

RABLA 2026: S-a schimbat schimbarea! Rămâne ca până acum. Se califică și mașinile electrice „Made in China”

Data publicării: 07.07.2026 • 09:40 Data actualizării: 07.07.2026 • 09:56
Programul RABLA 2026 este gata de start - Foto: Arhivă (Imagine cu rol ilustrativ)
Programul RABLA 2026 este gata de start - Foto: Arhivă (Imagine cu rol ilustrativ)

Programul RABLA 2026 va începe pe formatul RABLA 2025. Ministerul Mediului a anunțat că renunță la schimbarea regulamentului ce prevedea descalificarea mașinilor electrice „Made in China”, pentru a nu întârzia lansarea programului cu încă cel puțin 3 luni.

La o lună de la publicarea în transparență a ghidului RABLA 2026 ce prevedea descalificarea mașinilor electrice „Made in China” și după primirea unui răspuns din partea Comisiei Europene în acest sens, Ministerul Mediului a ajuns la concluzia că introducerea limitărilor privind originea geografică a autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puțin 3 luni și a anunțat că va lansa programul RABLA 2026 pe formatul RABLA 2025.

Citește și: Programul RABLA 2026, gata de start. Principala noutate, Dacia Spring nu se califică. Nu e făcută în Europa

RABLA 2026: S-a schimbat schimbarea! Rămâne ca până acum. Se califică și mașinile electrice „Made in China”

Ministerul Mediului a anunțat că programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în formatul similar cu programul care a funcționat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025, iar bugetul total alocat se ridică la 300 de milioane de lei.

Astfel, introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile va fi amânată pentru sesiunea actuală, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru beneficiarii care așteaptă să achiziționeze un autovehicul nou, mai puțin poluant.

În paralel, Ministerul informează că va parcurge toate demersurile necesare pentru introducerea acestor criterii pentru RABLA 2027.

Citește și: Ghidul RABLA 2026, publicat. Câți bani dă statul pentru o mașină nouă și de ce tip? Ce vehicule se califică?

„Unul din obiectivele Ministerului Mediului este ca Programului Rabla să fie lansat anul acesta într-un termen rezonabil.

Am propus un nou ordin, aflat în transparență chiar zilele acestea.

Răspunsurile primite de la unele autorități publice a fost că ar fi avut nevoie de încă câteva luni de zile pentru a analiza noul ordin propus de Ministerul Mediului.

În acest moment, cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea.

Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziție și ar pune presiune suplimentară pe piața auto.

De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută și aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025.

În același timp, nu renunțăm la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, urmând să purtăm discuțiile tehnice, inclusiv cu reprezentanții Comisiei Europene, în perioada imediat următoare pentru a susține aceste criterii pentru anul viitor', a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Potrivit sursei citate, decizia vine după analizarea clarificărilor primite de la reprezentanții Comisiei Europene cu privire la noile criterii propuse pentru program.

Răspunsul primit din partea CE arată că introducerea unor limitări suplimentare privind originea geografică a autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puțin 3 luni.

Pentru a evita blocarea programului și pentru a permite lansarea rapidă a sesiunii pentru persoane fizice, Ministerul Mediului va merge pe forma deja aplicată în ultima sesiune Rabla destinată persoanelor fizice. În paralel, se vor parcurge aceste proceduri la nivel european pentru ordinul de anul viitor al programului RABLA.

Bugetul Programului RABLA 2026 pentru persoane fizice rămâne cel anunțat, respectiv 300 de milioane de lei.

Valoarea ecotichetelor RABLA 2026

  • 18.500 lei pentru achiziționarea unei mașini electrice noi sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziționarea unei mașini plug-in hibrid noi sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziționarea unei mașini hibrid noi;
  • 10.000 lei pentru achiziționarea unei mașini cu sistem de propulsie termică pe benzină, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.
Mai multe articole din secțiunea Auto
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră