Cu autovehiculele dezvăluite în premieră mondială la ediția de anul acesta a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA), Opel demonstrează că viitorul industriei auto este extrem de variat. Noul Opel Corsa nu este disponibil doar în versiunea clasică, cu motor cu ardere internă eficient, ci pentru prima dată și în versiunea complet electrică Corsa-e – cu o autonomie în modul electric de până la 330 km conform WLTP1. Opel prezintă și primul autovehicul electric pentru întrecerile sportive de raliu – Corsa-e Rally.
Citește și ... Democratizarea mobilității: De la Corsa, la Corsa-e, în 37 de ani
O altă premieră mondială la standul D31 din Hala 11.0 este noul Grandland X Hybrid4 cu tracțiune integrală. Autovehiculul plug-in hibrid combină un motor pe benzină supraalimentat de 1,6 l cu două motoare electrice pentru o putere totală a sistemului de 300 CP. Consumul preliminar conform ciclului WLTP (ponderat, mixt) este de 1,4-1,3 l/100 km cu emisii de CO2 de 32-29 g/km (NEDC3: 1,5 l/100 km, 35-34 g de CO2/km).
Următorul nou venit în grup este noul Opel Astra, în fapt un facilift al Astra-ului K care a câștigat titlul ”Mașina Anului 2016”. Cu caracteristici aerodinamice extraordinare, o generație complet nouă de motoare și transmisii noi, Opel Astra stabilește noi standarde în materie de eficiență și nivel redus de emisii. În comparație cu modelul anterior, emisiile de CO2 au fost reduse cu până la 21% (consum de carburant Astra cu cinci uși, motor supraalimentat de 1,2 l cu injecție directă, 96 kW/130 CP, conform NEDC4: urban 5,3-5,2 l/100 km, extra-urban 3,9-3,8 l/100 km, mixt 4,4-4,3 l/100 km, 101-99 g de CO2/km). Aceste valori propulsează noul Astra în vârful clasei de autovehicule compacte și îl transformă în cel mai eficient Astra din toate timpurile.
Nu în ultimul rând, noul Opel Zafira Life este prezentat în premieră publicului german la IAA 2019. La douăzeci de ani de la succesul înregistrat cu prima generație în 1999, povestea continuă acum cu noul model din a patra generație: Zafira Life are noi dimensiuni – trei variante de lungime, spațiu foarte flexibil pentru până la nouă persoane și funcții de confort și asistență de top.
Citește și ... Opel Zafira - De la monovolum, la utilitară multifuncțională business, în 20 de ani