IAA 2019 Ford a lansat primul hibrid fabricat în România și încă patru modele electrificate

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 11.09.2019 - 11:16

Ford a lansat la Salonul Auto de la Frankfurt 2019 o gamă nouă vehicule ce vor pregăti terenul pentru ca modelele electrificate să depășească în câțiva ani, la nivel de vânzări, numărul cumulat de mașini cu motoare convenționale.

SHARE

Cea mai importantă premieră electrificată, cel puțin pe plan local, este Ford Puma EcoBoost Hybrid, primul hibrid fabricat în România. Mașina dispune de un sistem mild-hybrid (MHEV), bazat pe motorul 1.0 EcoBoost, are emisii de CO2 de la 125 g/km și un consum de combustibil de la 5,45 l/100 km. Motorul convențional cu ardere interna este asistat de un motor/generator electric. La viteze mici sau la staționare, motorul cu combustie internă se poate opri singur, iar generatorul de pornire de 48V îl reporneste fără probleme atunci când este necesar. Bateria Li-Ion de 48V separată este reîncărcată automat de frânarea regenerativa în timpul deplasării în pantă și al frânării și asigură funcționarea sistemelor mașinii (servo-direcție electrică, instrumentar de bord, climă, etc.) cât timp motorul convențional este oprit.

Alături de Puma EcoBoost Hybrid, Ford a mai prezentat la IAA 2019 patru modele electrificate - Kuga Plug-In Hybrid, Explorer Plug-In Hybrid, Tourneo Custom Plug-In Hybrid și Mondeo Hybrid Wagon, reafirmându-și astfel angajamentul luat pentru un viitor electric nepoluant.

Kuga Plug-In Hybrid transformă SUV-ul compact în cel mai electrificat vehicul din istoria Ford, fiind primul care oferă variante de propulsie mild-hybrid, full-hybrid cu auto-încărcare și plug-in hybrid.

Noul Explorer Plug-In Hybrid este un SUV ”full-size” care oferă șapte locuri, iar noul Tourneo Custom Plug-In Hybrid este o utilitară stilată care oferă spațiu pentru până la opt pasageri. Ambele modele pun la dispoziția clienților autonomie pur electrică în paralel cu libertatea și cu autonomia permise de un motor tradițional pe combustie.

Ford Mondeo Hybrid wagon, cu tehnologie de auto-încărcare, beneficiază de un sistem de propulsie full-hybrid ce combină un motor pe benzină cu unul electric. Tehnologia este o alternativă convingătoare la diesel și permite o rulare rafinată în modul complet electric în special în oraș și în scenarii de șofat care presupun opriri și porniri dese.

"Pe măsură ce electrificarea devine curentul principal de dezvoltare al industriei auto, creștem substanțial numărul de opțiuni cu propulsie electrificată pentru clienții noștri, care vor putea să aleagă varianta care se potrivește cu nevoile lor”, a declarat Stuart Rowley, președinte Ford Europa, adăugând că, ”prin facilitatea tranziției către un vehicul electrificat, estimăm ca până în 2022, majoritatea vânzărilor noastre de autoturisme să fie reprezentată de modele electrificate.”

În total, Ford intenționează să lanseze opt vehicule electrificate anul acesta, care vor conduce la vânzarea a 1 milion de vehicule Ford de acest gen în Europa până la sfârșitul anului 2022. Alte 9 vehicule sunt planificate pentru a fi lansate până în 2024.

Noul SUV electric al Ford inspirat de modelul Mustang va fi lansat în 2020, cu o autonomie pur electrică estimată de 600 km, calculată prin intermediul procedurii World Harmonised Light Vehicle Test Procedure (WLTP), și cu capacitate de încărcare rapidă. 

De asemenea, Ford a anunțat la IAA 2019 detaliile noilor soluții de încărcare pan-europene, care vor veni în sprijinul proprietarilor și operatorilor de vehicule electrificate. Aceste noi soluții îi vor ajuta pe clienții de modele plug-in hybrid Ford să fie mai încrezători și să ajungă confortabil la destinație.

Ford va avea parteneriate cu șase furnizori de energie din Europa, printre care Centrica în Marea Britanie și Irlanda, pentru a instala panouri de încărcare domestice de tip wall-box, și pentru a oferi tarife la energie verde care să asigure o încărcare mai rapidă și mai ieftină pentru clienți. O altă inițiativă din cadrul parteneriatului cu NewMotion îi va ajuta pe șoferi să localizeze și să plătească mai ușor încărcarea, la cele peste 118.000 puncte de încărcare din 30 de țări.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te