După succesele la public înregistrate în ultima perioadă de liniile de design exersate de BMW Seria 3, X7 sau Seria 8, bavarezii au decis să croiască facelift-ul Seriei 5 după aceeași rețetă, pentru a-i consolida și mai mult poziția în segmentul premium al clasei medii superioare. Iar misiunea Seriei 5 facelift e grea, având în vedere că modelul actual (Sedan + Touring) a fost ales de peste 600.000 de clienți.
Prin urmare, design-ul exterior al noilor Seria 5 Sedan și Seria 5 Touring este scos în evidenţă de linii clare, elegante şi sportive. Grila BMW a crescut în dimensiuni şi acum coboară mai mult spre spoiler. Este încadrată de un contur dintr-o singură bucată, ceea ce inspiră putere.
Iar conturul mai subţire al farurilor oferă o intepretare nouă, modernă, a designului consacrat BMW. Dispuse una lângă cealaltă, două surse de lumini de zi în formă de ”U” sau, opţional, în formă ”L” creează o grafică precisă şi modernă. Noile faruri full-LED, care includ lumina de viraje adaptivă, faza lungă BMW Selective Beam cu efect antiorbire, cu tehnologie matrix, şi asistentul de fază lungă sunt oferite opţional.
BMW Laserlight sunt, de asemenea, disponibile opţional pentru toate versiunile BMW Seria 5. La ambele variante opţionale de faruri, luminile de zi îndeplinesc şi rolul de semnalizatoare.
Muchiile negre şi noua grafică în ”L” asigură un impact vizual marcant pentru blocurile optice spate ale noii Seria 5. Stopurile şi luminile de frână sunt integrate într-un ansamblu comun, care, acum, formează un singur grup optic, cu lentile externe tridimensionale proeminente. Indiferent de linia de echipare şi motorul specificat, toate modelele noului BMW Seria 5 au finisaje trapezoidale ale evacuărilor.
Pentru clienții și mai pretențioși, pachetul ”M Sport” aduce un design mai puternic, prin elementele aerodinamice noi şi proporţionate dinamic. Noile culori pentru exterior şi jantele BMW Individual Air Performance - aflate la debut – sunt alte noutăţi de design. Construcţia inovatoare a jantelor exclusiviste din aliaj uşor determină o reducere a masei şi a coeficientului aerodinamic cu 5%.
Impactul este o reducere a emisiilor cu 3 grame CO2 per kilometru, în ciclul de test WLTP, pentru modelele cu motor cu ardere internă, şi cu 2 grame CO2 per kilometru, în ciclul de test WLTP, şi un kilometru în plus de automomie electrică pentru modelele plug-in hybrid. Totodată, BMW Group devine, astfel, primul producător din lume care combină janta de aluminiu turnat cu inserţii speciale pentru optimizarea aerodinamică.
În plus, o nouă versiune ”M Sport Edition” a noului Seria 5 va fi disponibilă de la lansare, într-o serie limitată de 1.000 de unităţi. Specificaţia sa exclusivă include pachetul ”M Sport”, jantele Air Performance specifice modelului şi un finisaj în culoarea Donington Grey metalizat.
”Televizor” de 12,3 inch, interior high-tech rafinat și noi tehnologii de asistare
Cele mai importante dotări noi din interior includ sistemul de afişare şi operare, care cuprinde acum şi un display central de până la 12,3 inch (31,24 cm). În plus, introducerea sistemului de operare BMW 7 aduce acum clienţilor serviciile Asistentului personal inteligent BMW. De exemplu, prin adăugarea opţională a asistentului de control al direcţiei şi al benzii - cu funcţiile de navigaţie activă şi, ca noutate, formarea automată a benzii de urgenţă - la lista sistemelor de asistare a condusului, noul BMW Seria 5 face noi paşi spre condusul autonom.
Display-ul central de 10,25 inch (26,04 cm / standard) sau 12,3 inch (31,24 cm / opţional), butoanele cu design nou de pe consola centrală şi volanul sport îmbrăcat în piele (disponibil standard), cu butoane multifuncţionale revizuite, evidenţiază interiorul foarte rafinat. Iar noua listă de opțiuni include scaune ”M” multifuncţionale (până acum rezervate pentru M5), cu tetieră integrată și o gamă largă de reglaje, noi benzi decorative pentru interior şi tapiţerie a scaunelor cu decoraţiuni Sensatec perforate.
Sistemele de asistare a condusului disponibile pe noul Seria 5 oferă funcții noi, care îmbunătăţesc confortul la condus pe distanţe lungi, dar cresc şi siguranţa în situaţiile în care conducătorul nu are o vizibilitate bună. Sistemul de avertizare la părăsirea benzii, inclus cu opţiunea Driving Assistant, oferă acum şi facilitatea de revenire pe bandă prin intermediul asistentului de direcţie. Cea mai recentă versiune a asistentului de control al direcţiei şi al benzii, inclus ca parte a noului pachet Driving Assistant Professional, aduce şi navigaţie activă. Acest sistem foloseşte datele de navigaţie pentru a observa în avans când va fi necesară o schimbare a benzii, iar aceasta poate fi efectuată cu uşurinţă folosind asistentul de schimbare a benzii.
Există şi o funcţie nouă numită "formarea automată a benzii de urgenţă", care intervine pentru a ghida maşina spre cea mai potrivită parte a benzii sale, în ambuteiajele de pe autostradă (aceste sisteme nu sunt disponibile în România).
Gama de funcţii ale Parking Assistant a fost extinsă odată cu adăugarea asistentului de marşarier, care preia controlul direcţiei în timp ce parcurge înapoi distanţe de până la 50 de metri. Noul Drive Recorder permite conducătorilor să înregistreze şi să stocheze imagini din jurul automobilului. Iar reprezentarea 3D a zonei înconjurătoare pe panoul de instrumente oferă o imagine de ansamblu îmbunătăţită asupra situaţiei actuale a traficului, a stării sistemelor de asistare a condusului şi a posibilelor acţiuni pe care le oferă.
De la V8, la mild-hybrid și plug-in hybrid
Alături de motorul V8 de 530 CP de sub capota M550i xDrive Sedan, noul BMW Seria 5 vine cu o varietate de alte trei motoare pe benzină şi trei motoare diesel care generează între 184 CP şi 340 CP. Sistemul de injecţie directă de la propulsoarele pe benzină funcţionează la presiune crescută, ceea ce înseamnă o eficienţă mai mare, în timp ce tehnologia de supraalimentare cu două turbine, care acum este disponibilă la toate variantele diesel, asigură o livrare şi mai spontană a puterii alături de o eficienţă crescută.
Toate motoarele sunt combinate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte. Iar tracţiunea integrală inteligentă xDrive este oferită ca dotare standard sau opţional pentru toate variantele de model, cu excepţia motorizării entry-level pe benzină.
Tehnologia mild-hybrid, introdusă în premieră la modelele BMW 520d şi BMW 520d xDrive în toamna anului 2019, oferă acum performanţe superioare, cu consum de combustibil mai mic şi confort îmbunătăţit la condus, pentru toate variantele de motorizări cu patru şi cu şase cilindri ale noului BMW Seria 5. Montarea unui generator 48V foarte puternic şi a unei baterii suplimentare permite un nivel foarte ridicat de generare de energie la frânare şi de stocare. Această energie poate fi folosită atât pentru alimentarea sistemului electric 12V, cât şi pentru a uşura sarcina asupra motorului termic şi a-i oferi un plus de putere.
Generatorul-starter produce un impuls electric care oferă instantaneu un supliment de 11 CP, adăugând un plus de dinamism atât la demaraj, cât şi la accelerare în mişcare. De asemenea, generatorul-starter creşte şi eficienţa, prin asistarea motorului atunci când se rulează la viteze constante şi prin îmbunătăţirea confortului atunci când sunt utilizare funcţiile ”Auto Start-Stop” şi ”coasting”. La deccelerare, atunci când automobilul se apropie de o intersecţie sau o coloană de maşini, de exemplu, la viteze mai mici de 15 km/h motorul cu ardere internă se opreşte automat.
În regim de ”coasting”, la viteze între 25 şi 160 km/h, motorul este de asemenea oprit automat. Funcţionarea în modul costing este disponibilă atât în modul ”ECO PRO”, cât şi în modul ”COMFORT”, la ridicarea piciorului de pe pedala de acceleraţie, motorul convențional este decuplat de la transmisie şi oprit.
În ceea ce privește versiunile Seria 5 plug-in hybrid, din toamnă, tehnologia BMW eDrive de ultimă generaţie va fi combinată cu un motor pe benzină, cu patru cilindri, pentru a alimenta atât Sedan-urile BMW 530e şi BMW 530e xDrive, cât și modelele break, BMW 530e Touring şi BMW 530e xDrive Touring. Motorul pe benzină produce o putere maximă de 184 CP, în timp ce motorul electric dezvoltă 109 CP.
Puterea maximă a sistemului eDrive de pe Seria 5 este de 252 CP şi poate urca, pentru intervale scurte de timp, la un maxim de 292 CP cu ajutorul funcţiei ”XtraBoost”. Autonomia electrică este de 58-62 de kilometri pentru noul BMW 530e Touring şi de 53-56 de kilometri pentru noul BMW 530e xDrive Touring. Ceea ce înseamnă că în trafic real pot fi parcurși 100% electric cel puțin 40-45 de kilometri, o distanță ce depășește media urbană cotidiană.
De asemenea, în curând, Seria 5 va primi și o a treia versiune plug-in hybrid, mai potentă - BMW 545e xDrive Sedan. La acest model, motorul electric de 109 CP este combinat cu un propulsor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, care generează 286 CP, rezultând o putere totală de 394 CP şi un cuplu impresionant de 600 Nm. 545e xDrive Sedan oferă o autonomie electrică de 54-57 de kilometri și sprintează până la 100 km/h în numai 4.7 secunde.
Serviciul digital ”BMW eDrive Zone” este disponibil standard la toate modelele plug-in hybrid. Această funcţie unică trece automat automobilul în modul de funcţionare full electric când acesta intră într-o "zonă verde". Bineînțeles, sistemul funcționează în orașele inteligente din țările care au investit în reducerea emisiilor autovehiculelor. În România, modul 100% electric trebuie activat manual.