Circuit de 13 milioane de euro pentru atragerea investițiilor auto, în Ungaria. România se uită!

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 24.07.2018 - 16:12
Pentru a măsura RDE, autovehiculele sunt echipate cu sisteme portabile de măsurare a emisiilor (PEMS) care asigură o monitorizare în timp real a emisiilor poluante cheie.
Pentru a măsura RDE, autovehiculele sunt echipate cu sisteme portabile de măsurare a emisiilor (PEMS) care asigură o monitorizare în timp real a emisiilor poluante cheie.

În timp ce România se uită pasivă la semnalele de alarmă trase de Dacia și Ford cu privire la lipsa infrastructurii rutiere necesare unui flux economic performant și nu are niciun circuit auto omologat, Ungaria a investit 13 milioane de euro într-un nou circuit de teste.

SHARE

Suzuki, Opel, Audi și Mercedes-Benz produc deja în Ungaria diferite modele, producția totală depășind 400.000 de mașini pe an. Însă, cum lucrurile și tehnologia în industria auto evoluează în ritm de galop, iar, în goana după profit, constructorii caută permanent soluții de dezvoltare la prețuri cât mai competitive, autoritățile de la Budapesta investesc și au, se pare, un plan bine structurat pentru atragerea de noi investitori. 

Noul circuit de la Zalaegerszeg a fost desenat pentru testarea mașinilor convenționale și autonome, potrivit Automotive News. Facilitatea dispune inclusiv de o secțiune urbană, unde pot fi testate până la 70 de vehicule în același timp, manegerii de proiect anticipând foarte bine nevoia producătorilor de automobile de a testa mii de modele în urma introducerii obligatorii, începând cu septembrie 2018, a procedurii de testare a emisiilor poluante WLTP. 

Mai mult, compania Bosch a primit sprijinul autorităților pentru a construi o facilitate de testare de 10.000 de metri pătrați, facilitate ce se va concentra pe dezvoltarea condusului autonom și a mobilității electrice. Agenția pentru Promovarea Investițiilor din Ungaria a aprobat anul trecut sprijinirea a 36 de noi proiecte în industria auto, iar Mercedes a anunțat, deja, dezvoltarea capacităților sale din Ungaria cu o investișie de 580 de milioane de euro.

Ce înseamnă WLTP și RDE

Procedura de testare a autovehiculelor ușoare armonizată la nivel internațional (WLTP) a fost introdusă la data de 1 septembrie 2017 pentru noile modele de autovehicule. 12 luni mai târziu aceasta devine obligatorie pentru toate autovehiculele și este astfel succesoarea procedurii folosite anterior, anume Noul Ciclu de Conducere European (NEDC). 

Ciclul de conducere WLTP constă în mai multe etape, care se bazează pe profilele de conducere zilnice ale șoferilor din întreaga lume. Comparativ cu NEDC, este mai dinamic, are mai puține etape de oprire și analizează viteze mai mari pe durate de timp mai lungi, pentru a reflecta situațiile de conducere actuale. Fiecare combinație de motor/transmisie a unui anumit tip de autovehicul este testată cu cele mai economice dotări, dar și cu cele care consumă cel mai mult carburant. Introducerea WLTP a dus la o creștere a valorilor de consum de carburant și emisii de CO2 publicate, acestea fiind însă mult mai apropiate de consumul de carburant și emisiile de CO2 efective.

RDE completează WLTP și măsoară emisiile autovehiculelor în timp ce sunt conduse pe drumurile publice. Pentru a măsura RDE, autovehiculele sunt echipate cu sisteme portabile de măsurare a emisiilor (PEMS) care asigură o monitorizare în timp real a emisiilor poluante cheie. De asemenea, RDE ia în considerare diferite condiții de conducere, precum altitudini mici și mari, sarcina utilă suplimentară a autovehiculului și conducerea în rampă și în pantă, împreună cu diferitele tipuri de drum (urban, rural, autostradă) și vitezele respective.



Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te