Președintele Nicușor Dan: Coaliția de patru partide e complicată, dar funcționează, lucrurile sunt sub control
Președintele Nicușor Dan admite că guvernarea unei coaliții cu patru partide este dificilă, dar susține că partenerii de guvernare reușesc să colaboreze eficient, iar „lucrurile sunt sub control”, potrivit declarațiilor făcute într-un interviu la România TV.
Șeful statului a recunoscut că gestionarea unei alianțe formate din patru partide este considerabil mai complicată decât o coaliție în doi.
„E foarte greu și într-o coaliție de două partide, am văzut asta, darămite într-o coaliție de patru partide.
Președintele Nicușor Dan: Coaliția de patru partide e complicată, dar funcționează, lucrurile sunt sub control
Tot timpul e dificil, în mod legitim fiecare partid are un electorat, electoratul își dorește un lucru”, a explicat președintele.
otrivit acestuia, compatibilizarea pozițiilor politice diferite necesită un efort constant, însă procesul rămâne sub control.
„Faptul că ei reușesc totuși să ia măsuri împreună e un lucru bun. Lucrurile sunt sub control”, a adăugat el.
Vorbind despre relația cu PSD, președintele a admis existența unei istorii tensionate la nivel local, în special în București.
„Nu e un secret că am avut o lungă istorie de tensiune cu PSD, în special la nivel local”, a spus Dan. Cu toate acestea, el a subliniat că, în plan național, cooperarea a devenit mult mai constructivă.
„Am o relație foarte bună cu PSD de când a acceptat să facă o coaliție la nivel național. Toate discuțiile sunt rezonabile. Cu Grindeanu interacționez cel mai mult”, a precizat președintele.
În ceea ce privește raportarea la USR, Nicușor Dan a evidențiat legătura personală formată în anii în care a condus Primăria Capitalei.
„Cu USR am avut o relație foarte bună toți acești cinci ani la Primăria Capitalei, deci din punct de vedere uman, dacă vreți, cu USR sunt mai apropiat”, a spus el, conform HotNews.
Totuși, în contextul coaliției, șeful statului afirmă că își exercită cu strictețe rolul de mediator: „În ceea ce privește relația din coaliție, încerc să îmi respect mandatul de mediator.”