Începând din 2021, de două ori pe an, vara și iarna, Federația Norvegiană a Automobilului - NAF și jurnaștii revistei Motor testează autonomia în condiții reale de trafic a mașinilor electrice de pe piața norvegiană și viteza de încărcare.
În cadrul testelor denumite „El Prix”, toate mașinile sunt testate pe parcursul a două zile, în aceleași condiții, rezultate și comparațiile să fie cât mai concludente.
În prima zi de test, mașinile pornesc cu bateria complet încărcată și parcurg un traseu stabilit până când aceasta „moare”, se epuizează total. Astfel, testul arată clar cât de departe pot ajunge mașinile electrice testate în practică, precum și cât de mult mai merg după ce computerul de bord afișează „Autonomie 0%”.
Citește și: VIDEO Vacanță cu mașina electrică iarna în Suedia? Cozi de kilometri, la stațiile de încărcare
Organizatorii testelor „El Prix” afirmă că modul în care este comercializată gama de mașini electrice este încă confuz, iar cei care vor să treacă de la termice la electrice trebuie să aibă o perspectivă cât mai bună.
Testele „El Prix”, de vară și de iarnă, nu sunt o competiție pentru a vedea ce mașină electrică oferă cea mai bună autonomie, ci au scopul de a arăta care mașini se apropie cel mai mult sau depășesc autonomia oficială, WLTP, declarată.
24 de mașini electrice, testate iarna până le-a murit bateria. AUTONOMIA REALĂ, mai mica și cu 32%
În testul „El Prix” de iarnă 2025 au fost evaluate 24 dintre cele mai noi modele de mașini electrice din toate clasele.
Iar organizatorii au declarat că, din 2021, de la primul test „El Prix”, și până în prezent nu a existat un decalaj mai mare între cele mai bune și cele mai slabe rezultate.
Cu o abatere de la autonomia oficială WLTP de doar -4,1%, SUV-ul Polestar 3 a fost „vedeta” testului. Autonomie WLTP de 560 km, autonomie în „El Prix” de iarnă 2025, 537 km.
Pe locul 2 în ceea ce privește abaterea de la autonomia oficială WLTP în condiții de iarnă s-a clasat SUV-ul chinezesc BYD Tang, cu -9,6%.
Iar locul 3 a fost ocupat de MINI Countryman SE, cu -10,4%. În testul „El Prix” de vară 2024, Countryman a fost singura mașină care a mers mai mult decât autonomie WLTP declarată.
Citește și: Record de autonomie, cu un plin de baterie: 941 km. Dar, există și un „dar”: viteza medie, 29 km/h
Rezultatele testului „El Prix” iarnă 2025
Tesla Model 3, marea dezamăgire în testul „El Prix” de iarnă 2025
Abaterea medie de la autonomia oficială WLTP în testul „El Prix” de iarnă 2025 a fost de -19,4%.
Zece din cele 24 de mașini electrice testate au înregistrat abateri de peste -20%. Iar „campionii” abaterilor au fost Peugeot E-3008 și Voyah Dream, cu -32% și, respectiv, -29%.
Citește și: STUDIU Mașinile electrice, „omorâte” de caniculă. Autonomia scade și cu peste 30% la peste 35°C
Marea dezamăgire în testul „El Prix” de iarnă 2025 a fost, însă, Tesla Model 3. Cu o autonomie oficială WLTP de 702 km, mașina nu a reușit să meargă decât 536 km, „pierzând” cea mai mare autonomie din test: 166 km. Abaterea procentuală a fost de -24%.