Actorul Şerban Pavlu transmite unul dintre cele mai puternice îndemnuri la vot dintre cele care au început să circule în ultimele două zile pe rețelele sociale.
Actorul Şerban Pavlu transmite unul dintre cele mai puternice îndemnuri la vot dintre cele care au început să circule în ultimele două zile pe rețelele sociale.
Maneaua lui Nicolae Guță a fost ștearsă de pe YouTube, din cauza încălcării drepturilor de autor. Videoclipul conținea imagini de la festivalul Neversea, organizatorii acestui eveniment fiind cei care au sesizat YouTube că nu și-au dat acordul pentru acest lucru.
Imagini incredibile au fost surprinse de un polițist de frontieră, în comuna Brodina, județul Suceava. În timpul unei urmăriri, echipajul de poliție a fost oprit de două mașini care escortau un transport de țigări de contrabandă.
Primele indicii de la epava elicopterului prăbuşit într-o pădure de pe raza comunei Săpânţa, judeţul Maramureş, arată că pilotul nu a murit în urma impactului cu solul, ci ar mai fi trăit 24 de ore. Epava urmează să fie ridicată luni sau marți pentru continuarea investigaţiilor.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene i-a anunţat pe preşedintele Iohannis, premierul Dăncilă, precum şi pe şefii Parlamentului că, dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare, va fi declanşată procedura preliminară activării Articolului 7, scrie G4Media.
Cu două săptămâni înaintea euroalegerilor, declaraţia de la finalul summitului de la Sibiu nu este spectaculoasă. Promisa unitate europeană se va sfârşi odată cu târguiala pentru funcţiile-cheie, crede Barbara Wesel.
9 mai 2019 a fost o zi cu adevărat istorică pentru România. Toți șefii de stat ai țărilor membre ale Uniunii Europene au fost prezenți la Sibiu, pentru a celebra Ziua Europei într-o ședință solemnă a Consiliului European.
Mai mulți elevi de la un liceu din Lipova au mers să protesteze în timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă în Arad.