O româncă veghează la frontiera Islandei. Se afla de 13 ani în ţara insulara din Oceanul Atlantic şi este prima persoană de origine străină care lucrează la controlul de graniţa în cadrul poliţiei de frontieră.
O româncă veghează la frontiera Islandei. Se afla de 13 ani în ţara insulara din Oceanul Atlantic şi este prima persoană de origine străină care lucrează la controlul de graniţa în cadrul poliţiei de frontieră.
Peste 80 de persoane au fost rănite, de Revelion, în urma folosirii peterdelor și a artificiilor. De asemenea, s-au produs 28 de incendii cauzate de artificii, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În urmă cu câteva zile, fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7. Mașina pe care o conducea nu apare în ultima declarație de avere.
Punctul de amendă creşte, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 145 lei la 223 lei, pentru că PSD a contestat la Curtea Constituțională proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, care îngheța amenzile și pe care Guvernul PNL și-a asumat răspunderea.
Din 1 iulie 2020, persoanele care vor să obțină carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase, prevede una din modificările la Codul Rutier care va intra în vigoare în 2020.
Artiştii Celine Dion, Mariza şi Avishai Cohen şi grupurile Pink Martini, Machine Head şi Papa Roach se numără între cei care vor concerta anul acesta în România, scrie news.ro.
Pentru a doua oară în cursul lunii decembrie, premiul Loto 6/49- categoria I, în valoare de peste 3,73 milioane lei, a fost câştigat marţi, 31 decembrie 2019. Premiul anterior fusese atribuit în data de 22 decembrie 2019.
Raed Arafat a postat un lung mesaj pe Facebook, după ce a fost apostrofat de ministrul de Interne, mesaj în care sugerează că ministrul de Interne nu a avut informații complete, așa că a fost nevoit să-i explice situația.