Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că a fost aprobată finanţarea prin PNRR pentru trei proiecte depuse de Administraţia Spitalelor Bucureşti.
Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că a fost aprobată finanţarea prin PNRR pentru trei proiecte depuse de Administraţia Spitalelor Bucureşti.
Cândva, în 1969, Luminiţa Dobrescu stârnea senzație, câştigând Marele Premiu la Festivalul „Cerbul de Aur" de la Braşov, cu melodii de George Grigoriu şi Edmond Deda. Numai că în anul imediat următor, cântăreaţa pleca din ţară şi se stabilea în Germania.
Marina Procopie a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi care a avut un destin tragic. A fost „Adela”, rol în care l-a fermecat pe George Motoi care i-a fost partener, dar și Albă ca Zăpada la Teatrul de Copii Ion CReangă din București.
O familie de români a mers pentru ultima dată în vacanță în Grecia. Pe drumul de întoarcere, pe autostrada Salonic-Serres, mașina românilor a derapat și a intrat într-un TIR. Tatăl de 45 de ani și mama de 48 de ani au murit pe loc, iar cei doi copii din spate au fost răniți grav.
Un bărbat care cerșea mila oamenilor pe străzile din Alba Iulia cu o presupusă rană bandajată intens pentru ca povestea lui să fie cât mai credibilă a fost „vindecat” ca prin minunte când polițiștii l-au luat la întrebări.
Crimă cu final neobișnuit în Timișoara. O femeie de 74 de ani a murit, marți seară, după ce a fost bătută de un hoț care i-a intrat în casă.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, atenţionări Cod galben de furtună în localităţi din şapte judeţe din Muntenia şi Oltenia, precum şi un Cod galben de vânt puternic în Dobrogea.
Într-o maşină de lux, cu un sticker pe care scrie antidrog în parbriz, o şoferiţă zâmbeşte. Doar până să îi găsească poliţiştii în poşetă un plic cu o substanţă albă.