1.166 de morți, 3.300 de răniți, niciun vinovat. La 34 de ani de la Revoluție, românii încă așteaptă adevărul.
Marele Dosar al Revoluției a fost trimis în instanță în 2019, după 30 de ani. Iar Curtea de Apel Bucureşti a decis abia pe 25 octombrie 2023 începerea judecăţii celor trei inculpați, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, acuzaţi de ”săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.
”Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul Iliescu Ion, inculpatul gl.(rtr.) Rus Iosif, Asociaţia 21 Decembrie 1989, Apărător ales, avocat Briciu Vasile pentru părţile civile reprezentate, Apărător ales, avocat Sârbu Alina Cristina, pentru partea civilă Boieşan Radu succesor al persoanei vătămate Boieşan Petru Mircea, Apărători aleşi, avocaţi Popescu Traian şi Ghioca Gheorghe, pentru părţile civile/vătămate Vinersar Mihai Sebastian, Vinersar Elena Georgeta şi Vinersar Silviu Alexandru, Avocat Sârbu Alina Cristina, apărătorul desemnat din oficiu, pentru părţile civile/persoane vătămate asistate şi părţile civile/persoane vătămate Vlase Elena şi Vlase Hortensia, ca neîntemeiate”, este decizia pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
Citește și: Povestea primului erou împușcat la Revoluție, în București. Avea 19 ani și purta o Biblie la piept
Instanţa ”constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: - Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.
”Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif”, se mai arată în minuta instanţei.
Citește și: 22 Decembrie 1989. Ceaușeștii au fugit cu elicopterul. Harta locurilor unde s-a murit la Revoluție
Teodor Mărieș și fostul procuror militar Vasile Doană, dezvăluiri explozive despre Revoluție
Cum Dosarul Revoluției a fost blocat, închis și redeschis, mulți dintre cei aflați la vârful lanțului de comandă au murit, iar, recent, a început procesul în cameră preliminară, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu doar trei inculpați trimiși în judecată - Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus.
Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie, și fostul procuror militar Vasile Doană au făcut dezvăluiri explozive despre acest dosar și au dat și câteva detalii mai puțin știute despre ce s-a întâmplat în România între 16 decembrie și 27 decembrie 1989, în exclusivitate pentru Newsweek România.
Citește și: VIDEO 21 Decembrie 1989 Mitingul la care a căzut Nicolae Ceaușescu. Filmul ultimei zile de dictatură
Într-o primă fază, președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, rememorează ziua de 22 decembrie 1989, când a pătruns pe geam în clădirea Comitetului Central, chiar înainte ca soții Ceaușescu să fugă cu elicopterul.
El spune că „am găsit arme și muniții în fața biroului lui Ceaușescu din CC” și că „la ce văzusem la Dalles și Inter, l-aș fi împușcat pe loc pe Ceaușescu”.
Fostul procuror militar Vasile Doană afirmă că „foarte puține dosare pentru crimele de la Revoluție au fost trimise în judecată”.
„Cercetarea și urmărirea penală nu sunt finalizate după 34 de ani (...) Nu avem condamnări pentru mai mult de 80 de victime” din peste 1.100, explică Doană.
Citește și: Voican Voiculescu a luat 220.000 € ca „revoluționar”. E judecat pentru infracțiuni contra umanității
„Justiția nu și-a făcut datoria (...) Procurorii militari n-au avut dorință, nici putință”, mai spune Vasile Doană, în contextul în care doar trei inculpați au fost trimiși în judecată după 34 de ani de la Revoluție.
În ceea ce privește tergiversările din Dosarul Revoluției, fostul procuror militar spune, de exemplu, că în 2007 „șase, șapte „elefanți” din CCR erau prieteni intimi ai lui Iliescu”.
De asemenea, Doană explică că „avem un așa zis Dosar al Revoluției (...) Sunt peste 800 de dosare, tot ale Revoluției, clasate în arhivele parchetelor militare”.
Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, dezvăluie că „Dosarul Revoluției autentice a fost clasat în 2023” și explică cum au fost ignorate și clasate dosare legate de evenimentele din decembrie 1989.
El subliniază că „după 22 decembrie, Armata a preluat toate structurile (Miliție, Securitate, Gărzi Patriotice). S-a tras la ordinul lui Iliescu”. „După 33 de ani, Iliescu vine și spune că nu am fost președinte în decembrie `89”, mai spune Mărieș.
Citește și: Iliescu, 4200 € pensie și 325.000 € venituri. Stă într-o vilă de 180 mp în centrul Bucureștiului
În ceea ce privește diversiunea de la Revoluție, Teodor Mărieș declară că, „după numirea lui Militaru ministru al Apărării, putem vorbi de implicare rusească”.
Iar fostul procuror militar, Vasile Doană, explică și ce șanse mai avem să aflăm adevărul despre Revoluție.
„Dosarele Revoluției sunt o rușine pentru Justiția din România (...) CEDO spune României că faptele de la Revoluție nu sunt prescriptibile (...) Cheia aflării adevărului este la Procurorul General al României”, punctează Vasile Doană.