Calmarul de sticlă (Cranchiidae), calmarul colosal (Mesonychoteuthis hamiltoni) sau „monstrul transparent al mărilor”, cum i se mai spune, a fost identificat pentru prima dată în 1925.
Dar abia acum, după 100 de ani, o echipă de cercetători, aflată la bordul navei de cercetare Falkor a Schmidt Ocean Institute, a reușit să surprindă și să filmeze un exemplar în habitatul său natural.
Citește și: Cartea Recordurilor a decis: cel mai mare bivol din lume are 1,85 metri înălțime. Vârsta, doar 3 ani
Primele imagini video cu „monstrul transparent al mărilor”. A fost descoperit acum 100 de ani
Cercetătorii au surprins, cu ajutorul unei drone submarine, un pui de calmar colosal în timpul unei expediții în apropierea Insulelor Sandwich de Sud din Oceanul Atlantic, la o adâncime de 600 metri.
Puiul de calmar de sticlă filmat are o lungime de aproximativ 30 de centimetri, corp transparent, ochi iridescenți, „cârlige” pe mijlocul fiecăruia dintre cele opt brațe și „clești” mici pe cele două tentacule lungi.
„Cârligele” de pe brațe ajută la diferențierea calmarului colosal de calmarul glacial de sticlă (G. glacialis).
Altă mare diferență dintre aceste specii aparent similare este că se estimează că calmarul colosal poate ajunge până la 7 metri lungime și până la o greutate de 500 kg, în timp ce se crede că calmarul de sticlă crește doar până la 50 de centimetri, relatează Newatlas.com.
Citește și: VIDEO A fost descoperit un șarpe lung de opt metri. Este cel mai mare din lume și înoată
De-a lungul timpului, specialiștii au mai suprins calmari de sticlă, dar nu erau transparenți, ci roșii. Potrivit acestora, această specie este transparentă la început și își pierde aspectul transparent pe măsură ce îmbătrânește.
Dr. Kat Bolstad, profesor asociat la laboratorul Universității de Tehnologie din Auckland, a explicat că colorarea roșie observată pe brațele puiului de „monstru” filmat acum sugerează că această creatură ar putea trece de la aspectul transparent la cel opac.
Citește și: VIDEO O broască țestoasă, dispărută de 50 de ani, a fost găsită în viață. Cum a fost posibil?