La început s-a crezut că este o nouă versiune a celei mai lungi specii de șerpi din lume, anaconda verde, dar s-a dovedit că cercetătorul olandez Freek Vonk și echipa sa au găsit o nouă specie în jungla ecuadoriană.
Uriașa reptilă cântărește mai mult de 200 de kilograme , este „la fel de groasă ca o anvelopă de mașină” și poate avea o lungime de până la 8 metri - cu această dimensiune, este cel mai lung șarpe din lume.
Videoclipul arată clar că capul animalului este cam de mărimea celui al profesorului olandez.
VIDEO A fost descoperit un șarpe lung de opt metri. Este cel mai mare din lume și înoată
Echipa de cercetare formată din 15 membri și-a dat seama că nu era un exemplar uriaș din speciile deja cunoscute atunci când au supus animalul la teste genetice. S-a dovedit: stocul genetic al anacondei verzi nordice diferă de cel al anacondei verzi „plate” cu 5,5 la sută.
Citește și: Șarpe de un metru și jumătate scos de pompieri din peretele unei case. Proprietarii erau îngroziți
„Aceasta este o diferență genetică uriașă și înseamnă că vorbim despre două specii separate”, a spus Freek Vonk. (Pentru comparație: diferența genetică dintre oameni și cimpanzei este de 2 la sută .)
Echipa a realizat și un videoclip despre animal, în care profesorul olandez înoată lângă șarpe.
Potrivit cercetătorilor, specia nou descoperită, anaconda verde nordică (Eunectes akaima), s-ar putea să se fi separat de anaconda verde (Eunectes murinus) în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani și de atunci a evoluat separat. Confuzia inițială a oamenilor de știință este de înțeles, deoarece cele două specii arată aproape exact la fel.
Întâlnirea cu șerpi în adâncurile junglei poate duce la întorsături surprinzătoare . De exemplu, un cercetător a descoperit o nouă specie după ce l-a mușcat - din fericire, omul de știință nu a fost rănit în mod deosebit.
Care e cel mai mortal animal din lume? Omoară peste 700.000 de oameni anual. Trăiește și în România
În ciuda existenei unei sumedenii de fiare sălbatice cu care am prefera să nu ne întâlnim vreoată prea de-aproape, cratura de care vorbim nu este nici feroce, nici puternică, dar este totuși responsabilă pentru sute de mii de decese în fiecare an.
Înainte de a afla povestea acestui ucigaș, ar trebui să clarificăm câteva detalii pentru a arăta cât de amenințător este.
În ciuda popularității prădătorilor oceanici în mentalul nostru cultural, rechinii ucid în medie aproximativ 10 persoane în fiecare an în întreaga lume.
În comparație cu nucile de cocos care cad în capul oamenilor și care omoară aproximativ 150 de persoane în fiecare an, rechinii nu sunt chiar atât de demni de teama pe care o generează, potrivit IFL Science.
Dar cum rămâne cu urșii? Numai în America de Nord, există aproximativ 750 000 de urși negri care se plimbă nestingheriți. Câți oameni ucid în medie în fiecare an? Una, o singură persoană.
Citește și: Un animal foarte periculos trăiește în apropierea unei cetăți din România. Mușcătura poate fi fatală
Iar atacuri și victime sunt înregistrate, din păcate, și în țara noastră, unde populația de urși bruni este aproape scăpată de sub control.
Citește și: Care este cea mai periculoasă pasăre din lume? Poate atinge 2 metri înălțime și 76 de kilograme
Dar mai există și creaturile toxice sau veninoase. Păianjenii, subiectul multor temeri în întreaga lume, sunt responsabili pentru un număr remarcabil de puține mușcături mortale, mai ales de când antiveninurile au fost dezvoltate în secolul XX.
Cu toate acestea, nu același lucru se poate spune despre mușcăturile de șarpe, unde cifrele deja urcă alarmant.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște mușcăturile de șarpe drept o „boală tropicală neglijată”, deoarece aproximativ 140 000 de persoane sunt ucise de acestea, în fiecare an, în întreaga lume.